A fost a patra prezență a naționalei României la un Campionat European din șapte încercări posibile, inclusiv campania pentru 2005, dusă la puțin timp după înființarea primei noastre reprezentative.
După ce UEFA a decis ca turneul final al Campionatului European de futsal să se dispute de acum înainte o dată la patru ani, pentru mulți dintre tricolori EURO 2018 a fost, se pare, ultimul.
„Cel puțin în ceea ce mă privește, cu siguranță, a fost ultimul Campionat European”, a spus, pentru www.frf.ro, Florin Ignat, 35 de ani, prezent în Slovenia la cel de-al treilea EURO.
După plecarea tehnicianului spaniolul Marcos Angulo, imediat după participarea în toamnă în Elite Round-ului UEFA Futsal Cup, Florin Ignat a redevenit antrenor-jucător la campioana Autobergamo Deva. Cu Ignat pe bancă și în teren, Deva a cucerit anul trecut titlul.
„Acum, că aventura la EURO s-a încheiat, ne întoarcem la competițiile interne, Cupă și campionat”, spune Florin Ignat, care nu poate uita zilele petrecute la Ljubljana. „Am fost prezent la al treilea Campionat European. Am lipsit la ediția din 2007, din Portugalia, prima pentru naționala noastră. Ce înseamnă un EURO? Acolo vezi cu adevărat ce înseamnă profesionismul. Acolo vezi futsal adevărat. Acolo te simți jucător și îți dai seama că munca ta, sacrificiile făcute de-a lungul anilor sunt răsplătite. De la un turneu final de întorci cu multe învățăminte care te ajută în viitor”, spune Florin Ignat.
Veteranul campioanei Autobergamo Deva a adus în bagajul de la Ljubljana și multe regrete: „În primul rând pentru că am ratat ieșirea din grupă, cred că puteam mai mult. Am jucat foarte bine împotriva Portugaliei. Lumea însă va ține minte sau va descoperi peste timp doar rezultatul, 1-4, atât. Contra Ucrainei am condus cu 2-0, dar am pierdut. Ce ne-a lipsit ca să învingem Ucraina? Nu știu… Acesta e sportul, acesta e futsalul. Nu cred că Ucraina a fost mai bună decât România. Au fost poate puțini mai proaspeți. Era primul lor meci la EURO, în timp ce noi veneam după jocul împotriva Portugaliei”.
La cei 35 de ani ai săi, Florin Ignat nu se consideră „bătrân”: „Mă simt în continuare foarte bine. Dar, așa cum am mai spus, EURO 2018 a fost ultimul pentru mine. Și asta pentru că următorul Campionat European va fi peste patru ani!”