Echipa națională de futsal a României se află de câteva zile în cantonament la Timișoara, acolo unde pregătește meciurile din Elite Round-ul calificărilor la Cupa Mondială, competiție care se va desfășura în Lituania, în perioada 12 septembrie – 4 octombrie 2020.
România va debuta în grupa de la Brno, Cehia, pe 2 februarie, atunci când va da piept cu marea favorită, naționala Kazakhstanului.
Acesta este cel de-al doilea cantonament al primei noastre reprezentative din acest an, tricolorii fiind hotărâți să dea marea lovitură și să se califice, în premieră, la turneul final al Campionatului Mondial.
Felipe Pinto Viana de Oliveira, jucătorul legitimat la formația italiană Feldi Eboli, a ajuns în cantonamentul de la Timișoara. Cel poreclit Mancha spune că naționala României e gata pentru grupa de la Brno.
– Cum a fost revederea cu ceilalți coechipieri?
– A trecut ceva vreme de când nu ne-am văzut, dar, ca de fiecare dată, este realmente o plăcere să fiu alături de colegii mei de la echipa națională. M-am bucurat să-i revăd, am mai povestit, dar nu prea mult pentru că ne-am apucat de treabă!
– Cum ai regăsit atmosfera de la lot?
– O atmosferă specială pentru mine. Vă spun sincer că la echipa națională mă simt cel mai bine. E una dintre cele mai bune atmosfere pe care le-am întalnit dintre toate echipele la care am jucat. Iar asta ne dă forță, ne dă încredere. Suntem uniți și concentrați pentru un singur obiectiv, acela de a ne califica la Campionatul Mondial.
– Cum îți merge la echipa de club?
– Foarte bine și vă mărturisesc faptul că, cel puțin așa simt, mă aflu într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei mele. Sunt foarte bine fizic și pregătit să ajut naționala noastră.
– Cât de important e faptul că tu ești în plin campionat?
– E foarte important. Atât pentru mine, cât și pentru echipa națională, pentru că am meciuri în picioare, sunt pregătit. Vin dintr-un campionat puternic, așa cum e cel al Italiei. Este important să crești nu doar ca jucător, ci și în plan personal. Să joci într-un campionat de un nivel înalt este, din punct de vedere tehnic, printre cele mai bune lucruri de care se poate bucura un jucător.
– E un dezavantaj faptul că ceilalți coechipieri, din Liga I, au venit direct din vacanță?
– Firește că este un dezavantaj, dar cred că au recurat, mai ales că ei au efectuat deja un cantonament, cel de la începutul lunii. În plus, avem un staff tehnic foarte bun, care ne-a ajutat și ne ajută să ne pregătim foarte bine. Pot să asigur pe toată lumea că vom ajunge în forma maximă în Cehia.
– Crezi în calificarea naționalei României la Campionatul Mondial?
– Toți suntem foarte încrezători în privința acestei calificări. Ultimele noastre meciuri au demonstrat că merităm să ajungem la Campionatul Mondial.
– Ce ar însemna pentru o calificare la Campionatul Mondial?
– Ceva la care nici nu am visat! Cu siguranță va fi cel mai important moment al carierei mele.
– Cum vezi grupa de la Brno?
– O grupă foarte echilibrată, în care orice echipă are șansa de a se califica.
Meciurile Grupei D din preliminariile europene vor fi găzduite de ”Sportovní hala Vodova” din Brno, Cehia.
Programul Grupei D:
2 februarie: Cehia – Slovenia; Kazakhstan – România
3 februarie: Cehia – România; Slovenia – Kazakhstan
5 februarie: România – Slovenia; Kazakhstan – Cehia
Câștigătoarea grupei se califică la Cupa Mondială, în timp ce a doua clasată va disputa o dublă de baraj cu locul doi din Grupa C, din care fac parte Rusia, Croația, Slovacia și Azerbaidjan.
Iată lotul selecționerului Robert Lupu pentru Brno:
Petrișor Toniță (Dunărea Călărași), Andrei Grigoraș (United Galați), Vlad Iancu (Autobergamo Deva) – portari
Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Bogdan Covaci, Hadnagy István, Sávio Valadares (toți patru de la Imperial WET Miercurea Ciuc), Mimi Stoica, Andrei Crăciun (ambii de la United Galați), Ionuț Movileanu (ambii de la Dunărea Cășărași), László Szőcs (în prezent liber de contract), Felipe Pinto Viana de Oliveira (Feldi Eboli / Italia), Ique Ribeiro (Cartagena / Spania) și Paulo Ferreira (Futsal Clube Azeméis / Portugalia).
Articol de Adi Dobre