În vârstă de 32 de ani, pivotul care în prezent este legitimat în Spania, la Cartagena, a depus vineri jurământul pentru obținerea cetățeniei române.

Ribeiro a ajuns pentru prima dată în România în 2005. În această perioadă, el a jucat timp de cinci sezoane în țară, este căsătorit cu o româncă și au un băiețel de doi ani.

„Sunt fericit că am obținut cetățenia română. Abia aștept să îmbrac tricoul galben și să ajut cât mai mult echipa să ajungă acolo unde merită”, a spus Carlos Ribeiro.

„Ique”, așa cum este strigat de coechipieri, are în palmares o Cupă a României, o Supercupă, ambele în 2010, și un titlu, în 2017, cu Autobergamo Deva, înainte de a se transfera la Cartagena.

În reprezentativa României mai evoluează alți trei jucători naturalizați: portughezul Paulo Ferreira și brazilienii Sávio Valadares și Felipe Oliveira. „Îi cunosc bine, sunt băieți buni și, mai ales, jucători de mare valoare. Împreună cu ei și cu ceilalți jucători sper să ne îndeplinim toate obiectivele”, a mai spus Ribeiro.