Component a celei mai bune generații a naționalei de fustal a României, Arpad Csoma s-a accidentat la începutul anului într-un meci susținut de echipa sa, City’US Târgu Mureș, la Iași, în Liga I. „Alergam cu spatele, nu aveam niciun adversar în jurul meu, când, așa, din senin, am simțit o durere la genunchiul drept”, povestește Alpar Csoma. Diagnosticul a fost unul dur: ruptură de ligamente încrucișate. „Pentru a doua oară la același genunchi”, precizează simpaticul jucător originar din celebra stațiune Sovata.

A dat gol imediat ce a intrat!

La 32 de ani mulți poate s-ar fi gândit la retragere. Nu însă și Alpar Csoma. A strâns din dinți, a urmat cu strictețe sfaturile medicilor și programul de recuperare, iar acum câteva zile a revenit pe parchet! „Am intrat pe teren în minutul patru al meciului cu cei de la Clujana Cluj, din campionat, acasă, la Târgu Mureș. Aveam o grămadă de emoții! La a doua atingere de balon am reușit să înscriu! Nu mă gândeam că am să marchez la primul meci de a revenire”, mărturisește Alpar.

Coechipierii și antrenorii Cosmin Gherman și Lucian Nicușan l-au îmbrățișat. Calvarul lui Alpar Csoma s-a sfârșit cu happy-end! „Mă gândesc, să știți, chiar și la echipa națională. Depinde doar de mine”, dezvăluie el. „Vreau să le mulțumesc tuturor de la City’US, pentru că mi-au fost aproape în toată această perioadă, medicilor care au avut grijă de mine, prietenei mele, care mi-a trecut cu vedere stările de nervozitate, nerăbdarea cu care așteptam să revin. Cât mai vreau să joc?! Cât voi putea, poate până la 40 de ani”, mai spune el.

„Am licență de antrenor”

Alpar Csoma a jucat mai întâi fotbal, la Aripi Pitești și la Odorhei. Acolo, la Odorheiul Secuiesc a început și futsalul. Are un titlu național cu echipea harghiteană, unul cu CIP Deva și patru cu City’US, plus unul de vicecampion cu Design Construct Brașov. A evoluat preț de un sezon și în Cipru, la Ararat Nicosia, echipă în tricoul căreia a jucat în UEFA Futsal Cup.

„Nu vreau să renunț, așa cum am mai spus, prea devreme la futsal. Am și licență de antrenor, dar nu mă gândesc să mă retrag”, spune Alpar Csoma. Mâine, la Târgu Mureș e mare meci în Liga I. Se întâlnesc City’US, campioana României, și vicecampioana Informatica Timișoara. Alpar Csoma va fi om de bază la echipa pregătită de tandemul Cosmin Gherman – Lucian Nicușan!