Una dintre forțele futsalului românesc în ultimii ani, Autobergamo Deva, își cristalizează în această perioadă strategia pentru sezonul viitor al Ligii 1.

După ratarea obiectivelor din stagiunea trecută, oficialii clubului Autobergamo Deva au decis să renunțe la „senatorii de drept” și să dea o șansă jucătorilor tineri.
Au plecat de la echipă, printre alții, Cristian Obadă, Sergiu Tacot, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, locul lor fiind luat de jucători tineri.

„Ne-am propus ca pentru sezonul viitor să schimbăm strategia. Vom da credit tinerilor. Vrem ca lumea să vină la sală și să vadă spectacol, iar de la anul vom vedea. Creștem acești copii, mai aducem doi-trei jucători cu experiență și ne batem iarăși la locurile fruntașe. Asta nu înseamnă că în viitorul sezon nu ne vom lupta, că dezarmăm, că nu vom pune probleme. Vom da mari bătăi de cap tuturor”, a declarat Doru Popa, președintele echipei Autobergamo Deva.

Doru Popa a confirmat că echipe hunedoreană va fi antrenată tot de Adrian Moț, cel care a condus echipa în finalul sezonului recent încheiat.

Brazilianul Andre Sasse, căpitanul echipei Autobergamo, va continua la Deva, pentru al treilea an consecutiv. Lângă Andre Sasse va veni un alt brazilian, este vorba despre Antonio Carlos Junior, 25 de ani, despre care Doru Popa spune că se va număra printre revelațiile Ligii 1.

Spaniolul Iago Fernandez, 22 de ani, care a mai jucat în România la Muncitorul Reșița, va face parte și el din lotul lui Adrian Moț.

Tinerii Sergiu Gavrilă, Mihnea Grosu, Pieptea Zabar, Andrei Vesa și Cătălin Șerban vor fi alți jucători de bază ai echipei Autobergamo Deva în acest sezon.

În vârstă de 41 de ani și jumătate, veteranul Vlad Iancu nu se gândește încă să renunțe la futsal. Ani în șir titular în poarta primei reprezentative, Vlad Iancu a semnat o nouă înțelegere cu echipa din Deva!

Articol de Adi Dobre