Liga 1 Futsal Casa Pariurilor a programat ieri, duminică, 12 octombrie, trei meciuri din cadrul etapei a 5-a. Lovitura de start a rundei s-a dat la Sala Sporturilor din Mărășești, acolo unde Mausoleul a primit vizita formației West Deva.
Fără puncte după primele patru etape, Mausoleul și-a dorit să întrerupă seria neagră din acest început de sezon, dar, în ciuda eforturilor, nu a putut evita al cincilea eșec consecutiv, hunedorenii impunându-se cu scorul de 11-6.
La Deva, Autobergamo a bifat al treilea succes stagional, 7-4 cu Luceafărul Buzău, continuându-și astfel parcursul foarte bun de la revenirea pe prima scenă a futsalului românesc. Autobergamo a rezolvat ecuația meciului încă din prima repriză, după un joc foarte bun.
Derby-ul rundei a 5-a a Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor s-a disputat la Odorheiu Secuiesc, acolo unde s-au întâlnit vicecampioana CSM Odorheiu Secuiesc și campioana United Galați. Chiar și fără aportul a trei oameni de bază, Araujo, Cojocaru și Crăciun, United Galați a lăsat impresia că nu va avea probleme.
Oaspeții au început tare meciul și după mai puțin de trei minute de la start conduceau cu 2-0. A fost momentul în care oamenii lui Jakab Zoltán s-au trezit din pumni! Boga a dat semnalul revenirii, după care CSM Odorheiu Secuiesc a fost de neoprit. Gălățenii au forțat jucând „5 contra 4”, dar cei care au marcat au fost tot harghitenii.
Etapa a 5-a a Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor se va încheia astăzi, luni, 13 octombrie. De la ora 17:00 este programată partida Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSM Târgu Mureș. Meciul va fi în direct pe Digi Sport 3 și YouTube FRF.tv. Sepsi SIC poate trece pe prima poziție a clasamentului chiar și cu un egal astăzi!
Etapa a 5-a:
duminică, 12 octombrie
ora 17:00
Mausoleul Mărășești – West Deva 6-11 (3-5), Sala Sporturilor – Mărășești
Au marcat: Petică (2, 4, 9), Răzvan Crăciun (30), O. Cireș (32, 35) / Cr. Matei (3), Caique Oliveira (11, 18), Răzvan Crăciun (14 – autogol), Al Ioani (17, 25), Mateescu (26), Lucas Salustiano (32, 34, 39), Herci (39)
Mausoleul: Vodă – Mimi Stoica, O. Cireș, Petică, Tudose; Crudu, Strat, Măzărel, Baiciu, R. Crăciun, Dima
Antrenor: Romeo Drăgan
West Deva: Dinicuță – Cr. Matei, Hordea, Caique, Salustiano; B. Costică, Herci, Al Ioani, Fl. Matei, Mucea, Mateescu, Șuteu
Antrenor: Gabriel Constantin
Arbitri: Luca Ovidiu, Mihălcuț Andrei; Șpaiuc Sebastian
Observator arbitri: Năstasă Marius
ora 18:00
Autobergamo Deva – Luceafărul Buzău 7-4 (2-1), Sala Sporturilor – Deva
Au marcat: Lucas Perreira Da Silva (2, 14, 37), Milovac (4, 10, 23), Boldor (15) / Iliescu (20, 24), Daniel Dinu (29, 36)
Autobergamo: Gurin – Covaci, Ilaș, Milovac, Perreira; Savu, Istoc, Casian, Boldor, Budai, Sandu, Rotariu
Antrenor: Valentin Ilaș
Luceafărul: Cr. Marin – Pânzaru, Dinu, Cârstea, Boșneagă; Iliescu, Păun, Rotaru, Buda, Diaconu
Antrenor: Iulian Trăsnea
Arbitri: Deaconu Laurențiu, Boharu Predescu Ionel; Pantilimonescu Constantin
Observator arbitri: Ivănescu Marian
ora 18:00
CSM Odorheiu Secuiesc – United Galați 5-2 (2-2), Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc
AU marcat: Boga (4, 31), Miklós (18), Kis (25), Kedei (39) / Andre Sasse (2, 3)
CSM Odorheiu Secuiesc: Tompea – Kedei, Miklós, Tankó, Vass; Popovics, Péter, Boga, Kis, Fazakas, Kerestély, Bálint, Szabó, Lőrincz
Antrenor: Jakab Zoltán
United: Toniță – Al. Sasse, An. Sasse, Crișan, Cireș; Cârdei, Mihalache, Gonczi, Nastai, Tudor, David, Oancă Antrenor: Marcio Santos
Arbitri: Chița Liviu; Pentek Laurențiu; Dârjan Liviu
Observator arbitri: Ciolacu Bogdan
luni, 13 octombrie
ora 17:00
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSM Târgu Mureș, Sala Sporturilor „Szabó Kati” – Sfântu Gheorghe
Arbitri: Macovei Florin Aurelian, Preda Romeo; Constantinescu Alexandra
Observator arbitri: Balmus Doru
Clasament: 1. United 10p, 2. Autobergamo 10p; 3. Sepsi SIC 10p; 4. Odorheiu Secuiesc 9p; 5. CSM Târgu Mureș 7p; 6. West Deva 6p; 7. Luceafărul 3p; 8. Mausoleul 0p
ARTICOL DE ADI DOBRE