United a devenit lider în Liga I înaintea pauzei de iarnă, iar de atunci trupa lui David Asandei nu a mai cedat primul loc, în ciuda asaltului venit din partea unor formații puternice, precum Autobergamo Deva, Informatica Timișoara sau FK Odorheiu Secuiesc.

„Dacă Liga I s-ar fi încheiat azi, eram campioni! Așa, abia de acum începe greul. Nu sărim în sus de bucurie, suntem doar mulțumiți că munca noastră a fost răsplătită. Băieții și-au văzut de treabă, au jucat serios toate partidele. Nu avem decât două înfrângeri în acest sezon și avem, de asemenea, cele mai multe victorii”, a declarat, pentru www.frf.ro, David Asandei, antrenorul liderului CS United Galați.

Formația gălățeană a fost invitată pe 5 aprilie la Călărași, pentru un amical de lux contra naționalei României. Va fi ultimul test al tricolorilor înaintea preliminariilor pentru Campionatul European de anul viitor din Slovenia.

Iată rezultatele ultimei etape a sezonului regular, o etapă în care favoritele au învins pe linie:

C.S. KSE Târgu Secuiesc – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 2-8
Spicom Sfântu Gheorghe – Autobergamo Deva 1-7
Informatica Timișoara – Muncitorul Reșița 5-1
CSM Politehnica Iași – Dunărea 2005 Călărași 1-4
CS City’us Târgu Mureş – CS United Galaţi 2-5

CFF Clujana Cluj a stat în această etapă.

Clasament: 1. United 50p; 2. Autobergamo Deva 49p; 3. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 45p; 4. Informatica 43p; 5. Dunărea 39p; 6. CS City’us 30p; 7. Politehnica Iași 26p; 8. Spicom 13p; 9. Muncitorul 13p; 10. CFF Clujana 7p; 11. KSE Târgu Secuiesc 4p

Play-off-ul Ligii I se va disputa după sistemul cel mai bun din trei jocuri. Echipa mai bine clasată va disputa, dacă va fi cazul, două meciuri pe teren propriu.

Iată programul primului tur din play-off:

Spicom Sfântu Gheorghe – United Galați
Politehnica Iași – Autobergamo Deva
City’us Târgu Mureș – FK Odorheiu Secuiesc
Dunărea Călărași – Informatica Timișoara

Play-off-ul va demara după disputarea meciurilor din grupa de calificare a naționalei României pentru Campionatul European de anul viitor. Prima noastră reprezentativă va juca la Călărași meciurile din Grupa a 4-a după cum urmează:

România – Finlanda, 8 aprilie
România – Letonia, 9 aprilie
România – Portugalia, 11 aprilie