Echipa Autobergamo Deva s-a calificat din nou, după o pauză de trei ani, în finala Ligii I la futsal! Trupa pregătită de Florin Ignat a tranșat duelul din semifinale cu FK Odorheiu Secuiesc după doar două jocuri.

Învingătoare în prima partidă disputată la Odorhei, scor 4-1, Autobergamo Deva a câștigat duminică seară, pe teren propriu, 3-1, la capătul unui meci spectaculos și așteaptă acum duelul dintre CS United Galați și Informatica Timișoara, din cealaltă semifinală.

Partida de la Deva, la care au asistat aproape 1.000 de spectatori, a fost una echilibrată, la finalul primei reprize cele două formații aflându-se la egalitate, 1-1. La reluare, Deva a mai marcat de două ori și s-a calificat, după o pauză de trei ani, din nou în finala Ligii I. Pentru Autobergamo au marcat Paulo Ferreira și Nuno Coco (de două ori), în timp ce pentru gruparea din Odorheiu Secuiesc a punctat Szőcs László.

„A fost mai greu decât la Odorhei. Am spus și înaintea jocului, acest meci reprezenta ultima șansă pentru harghiteni să mai spere la o calificare în finală. Sunt mulțumit de joc, chiar dacă am ratat, ca de obicei, foarte mult. Ce înseamnă calificarea în finală? Nimic, dacă nu vom aduce titlul la Deva”, a declarat, pentru www.frf.ro, Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei Autobergamo Deva.

Florin Ignat a pierdut, cel puțin pentru un joc din finala campionatului, un om de bază. Adrian Pânzaru a primit cartonașul roșu în pauză, după o altercație în drumul spre vestiar cu Szécsi Barna, de la oaspeți! „Roșu” a primit și jucătorul oaspeților. „Nu ne trebuia asta, dar norocul nostru e că avem un lot destul de numeros”, a comentat Florin Ignat.

„Am făcut un meci bun. Sunt mulțumit de jocul băieților. Era foarte greu să mai prindem finala, așa cum am declarat înaintea plecării spre Deva, dar ne-am jucat șansa. Sunt supărat că am pierdut doi jucători importanți, pe Szécsi Barna, eliminat, și pe Szőcs László, accidentat. Așteptăm acum finala mică”, a spus Jakab Zoltan, antrenorul echipei FK Odorheiu Secuiesc.

United sau Informatica? Aceasta e întrebarea!
În cea de-a doua semifinală a play-off-ului Ligii I la futsal se întâlnesc CS United Galați, liderul sezonului regular, și vicecampioana Informatica Timișoara, formație care luna trecută a cucerit Cupa României. După prima confruntare, desfășurată în Banat, Informatica Timișoara conduce cu 1-0. Marți, 9 mai, la Galați, de la ora 18.00, în direct la Digi Sport, United și Informatica vor fi din nou față în față. În cazul în care United va câștiga, jocul decisiv se va disputa a doua zi tot la Galați.