La mijlocul anului 2018, își încheia cariera cel mai bun arbitru român de futsal din toate timpurile și unul dintre cei mai buni din lume, piteșteanul Bogdan Sorescu. Finalul de an a mai contabilizat o retragere istorică, cea a lui Gabriel Gherman, considerat al doilea cel mai bun arbitru român după Sorescu.
Cu aproape 700 de meciuri oficiate, „mai precis 694”, ține să precizeze el, Gabriel Gherman, 47 de ani, și-a câștigat un loc în istoria arbitrajului românesc. Apreciat de unii, contestat de alții, ca de altfel toți arbitri din lume, Gabriel Gherman „s-a născut” ca arbitru odată cu futsalul românesc.
„Am avut emoții incredibile”
– Domnule Gherman, vă mai amintiți când ați început arbitrajul?
– Nu am uitat nimic sau aproape nimic din cariera mea! Am început în 2003, atunci când s-a organizat și futsalul în România. Arbitram pe teren mare, ca toți ceilalți. Oficiam în paralel. Asta până în 2004, an în care am trecut exclusiv la futsal. Primul meci arbitrat a fost în 6 ianuarie 2003, 1 Mai București – ASE București, la sala Clubului Sportiv Școlar nr. 2, scor 2-8! La început erau turnee pe sectoare, pe zone, pe regiuni.
– Când ați devenit arbitru internațional?
– La 1 ianuarie 2005. Prima acțiune în această calitate a fost însă pe 10 septembrie 2007, la un turneu de UEFA Futsal Cup, actuala UEFA Futsal Champions League, în Cehia, la Chrudim. A fost o experiență extraordinară. Țin minte că la meciul de debut am avut emoții incredibile, dar până la urmă totul a ieșit bine.
„Nu ne dezmeticisem bine și gazdele aveau deja 2-0”
– Ultimul meci arbitrat?
– Pe 10 decembrie 2018, acum câteva zile, în Liga I, confruntarea dintre Informatica Timișoara și Autobergamo Deva, scor 1-4.
– Apropo de Liga I, care a fost meciul care v-a impresionat cel mai mult?
– Ultimul meci al finalei dintre Informatica Timișoara și City US Târgu Mureș, scor 1-2. Finalul a fost unul dramatic, Florin Matei, care juca atunci la Informatica, a ratat un penalty! A fost un meci extraordinar și, în ciuda tensiunii, a mizei, plăcut de arbitrat.
– Dar pe plan internațional?
– Un turneu Elite Round, tot din UEFA Futsal Cup, în 2011, disputat la Barcelona. Gazdele au mers mai departe, ultima partidă, 2-2 cu Araz Naxçivan, consemnând calificarea Barcelonei în Final Four-ul competiției. Îmi amintesc iarăși cu plăcere de returul barajului pentru Cupa Mondială dintre Kazahstan și Polonia. În tur fusese 1-1. La retur a învins naționala Kazahstanului cu 7-0! un meci fantastic! Nu ne dezmeticisem bine și gazdele aveau deja 2-0.
„Un jucător foarte dificil”
– Care a fost, pe plan internațional, jucătorul care v-a impresionat cel mai mult?
– Carlos Ortiz Jiménez, căpitanul naționalei Spaniei. Un jucător special, respectuos, care își strângea în jur coechipierii în momentele grele, atunci când alții ar fi fost preocupați să protesteze. Îmi pare rău că nu l-am arbitrat pe portughezul Ricardinho. Ne-am întâlnit în mai multe rânduri, am discutat cu el, dar nu l-am arbitrat.
– Dar pe plan intern?
– Îl voi da mereu exemplu pe Florin Matei, unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut și îi are România. Un jucător foarte dificil, dar pe care dacă ai priceperea să-l gestionezi, atunci nu ai treabă. A fost un respect reciproc între noi. I-am respectat și, în același timp, m-au respectat Robert Lupu, Mimi Stoica, Paulo Ferreira. Sunt mulți!
„Văd o schimbare și la echipa națională”
– Au fost și momente grele de-a lungul carierei?
– Au fost, cu siguranță. Am trecut însă peste ele. Altfel nu aș fi reușit să ajung aici.
– Cum vedeți viitorul futsalului din România?
– Am avut o generație excepțională, ne place să-i spunem „de aur”. Timpul însă nu iartă, iar cei mai mulți s-au retras sau se vor retrage. Vin însă din urmă jucători interesanți, talentați. Văd o schimbare și la echipa națională, iar asta e foarte important. Cei tineri au nevoie să li se arate încredere.
„Au fost atât de multe zile petrecute departe de familie”
– Dar arbitrajul?
– Avem și aici tineri talentați, de valoare. Arbitrajul românesc nu s-a terminat odată cu retragerile lui Bogdan Sorescu și Gabriel Gherman. Există în acest moment un Vlad Ciobanu, purtător al ecusonului FIFA. Există un Liviu Chița, un Bogdan Hanciariuc. În munca asta trebuie să te faci respectat, să dai încredere celor din jur, jucătorilor adică, să lupți pentru imaginea ta, pentru blazonul tău. Doar așa te vor respecta jucătorii. Și muncă, multă muncă, sacrificii.
– Ce veți face în continuare?
– Aștept să văd dacă îmi va fi aprobată cererea de a deveni observator. Nu mă pot despărți total de futsal. V-am spus, au fost 694 de meciuri oficiate și mai bine de un deceniu și jumătate de viață! Nu aș fi reușit să bifez însă toate aceste cifre fără ajutorul colegilor mei, al jucătorilor, al antrenorilor, al Comisiei Centrale a Arbitrilor, al Federației Române de Fotbal. Nu aș fi reușit să ajung unde am ajuns ca arbitru fără înțelegerea de care m-am bucurat în familie. Au fost atât de multe zile petrecute departe de familie, dar mă bucur că toți mi-au fost alături.
Articol de Adi Dobre
