Superliga națională feminină de fotbal programează în acest week-end partidele etapei a doua a play-off-ului. La Someșeni se joacă derby-ul campionatului, confruntarea dintre campioana Olimpia Cluj și ASA Târgu Mureș, formații aflate în această ordine în fruntea ierarhiei.

"Având în vedere formatul nou, după sezonul regular Olimpia are doar un punct avans față de ASA Târgu Mureș. Meciul e astfel unul decisiv pentru lupta la titlu. Fără a minimaliza importanța celorlalte formații, dacă învinge duminică, Olimpia Cluj e la un pas de titlu. Putem spune că titlul poate fi decis duminică în derby”, a mărturisit Alin Cioban, președintele Comisiei Centrale de Fotbal Feminin și președintele clubului Olimpia Cluj.

Alin Cioban, omul de numele căruia se leagă succesele clujencelor din ultimii șase ani, spune că Olimpia – ASA e "un joc al rivalităților, dar și al prieteniilor”.

ASA Târgu Mureș e ultima echipă care a luat titlul în România înainte de instaurarea "dictaturii Olimpia”! La finalul sezonului 2009-2010, ASA bifa eventul, campionatul și Cupa României.

Cioban spune că rețeta succesului Olimpiei cuprinde, printre altele, muncă, investiții și continuitate. "Aceste ingrediente fac diferența între echipe. Ceea ce facem noi la Cluj e o strategie de ani buni, pusă la punct până în cele mai mici detalii”, subliniază Alin Cioban.

Oficialii echipei ASA Târgu Mureș, formație care în sezonul regular a reușit o remiză împotriva campioanei Olimpia Cluj, recunosc valoarea adversarelor, dar spun că într-o asemenea partidă orice e posibil.

"Olimpia – ASA e un meci între naționala României și o echipă de provincie! Olimpia e echipa mai bună. Acesta e adevărul! Dar asta nu strică plăcerea de a disputa un derby, în care pornim, e adevărat, cu șansa a doua, dar în care vom da totul. Mergem la victorie în această deplasare, mergem cu inima deschisă, vrem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru și am speranțe într-un rezultat pozitiv. Sunt convins că va fi un meci frumos”, susține Carol Secheș, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș. Atuurile echipei din Târgu Mureș îl reprezintă jocul colectiv și cele câteva individualități în frunte cu Andreea Părăluță, portarul titular al echipei naționale a României.

"Meciul Olimpia – ASA poate fi comparat, ținând cont că cele două echipe formează scheletul echipei naționale, cu derby-ul Steaua – Dinamo de la băieți, de pe vremuri! Olimpia are mai multe jucătoare la lotul național, acesta fiind un prim criteriu care diferențiază cele două echipe”, a declarat și Alexandru Adrași, Șeful Centrului de Copii și Juniori de la ASA Târgu Mureș, care are "în gestiune” și secția de fete. Andrași e, în același timp, unul dintre „secunzii” clujeanului Mirel Albon la prima reprezentativă.

Selecționerul României și antrenorul Olimpiei Cluj, Mirel Albon, a comentat: "În ultimii doi ani, Târgu Mureș a reușit două remize contra noastră. Acest amănunt ne pune în gardă. Am pregătit cât se poate de serios această partidă, care poate decide în mare măsură titlul de campioană. Cu patru puncte avans, în cazul unui succes, ne putem face deja planuri pentru programul din vară, premergător participării în Champions League. Sezonul viitor e unul foarte important pentru fotbalul românesc. Sper într-un spectacol adevărat la Someșeni. Oamenii au văzut meciurile naționalei noastre, prin intermediul Eurosport au văzut partide din Liga Campionilor făcându-și astfel o impresie despre fotbalul feminin. Fetele chiar joacă fotbal”.

Partida Olimpia Cluj – ASA Târgu Mureș se va disputa duminică dimineață, de la ora 11.00, pe stadionul "Ardealul" din Someşeni.

ADI DOBRE