Superliga Națională va ajunge în acest sezon, în premieră, la Alexandria și la Becicherecu Mic!

Iată programul primei etape:

2 septembrie, ora 11:00

ASA 2013 Târgu Mureș – CSS Târgovişte

Universitatea Alexandria – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc

Fortuna Becicherecu Mic – CFR 1933 Timișoara

Heniu Prundu Bargaului – Clubul Sportiv Real Craiova

3 septembrie, ora 11:00

Olimpia Cluj – Fair-Play București

Vicecampioană a României și finalistă a Cupei, Navobi Iași „s-a retras”, din pricini financiare, în Liga I. De „retrogradarea” grupării moldovene au profitat câteva echipe din Superligă. Astfel, Elena Răduc, jucătoare de echipă națională, s-a transferat la Olimpia Cluj. Tot la Olimpia a ajuns și Iulia Mera. Nou-promovata Universitatea Alexandria a adus trei jucătoare de la Navobi: Mirela Abălașei, Ana Maria Vasile și Rodica Petrișor.
Nina Anca, căpitanul de la Navobi, a revenit la Fair Play București, iar Nadia Colesnicenco va evolua din acest sezon la Vasas Femina odorheiu Secuiesc.

Olimpia Cluj, câștigătoarea ultimelor șapte ediții ale Superligii, nu pare să aibă adversar nici în acest sezon. Pentru podium, însă, lupta se anunță foarte strânsă, între câteva echipe care au acumulat deja experiența Superligii: CFR Timișoara, Heniu Prundu Bârgăului, ASA Târgu Mureș și Vasas Femina Odorheiu Secuiesc.