Foto: Alex Pîntea

Una dintre cele mai mari satisfacții pentru fotbaliști este să îi inspire pe copii, iar Răzvan Pleșca, portarul echipei Gaz Metan Mediaș, se poate mândri cu acest lucru. O fată în vârstă de 14 ani s-a înscris la academia Gaz Metan pentru a-i călca pe urme.

Gaz Metan Mediaș a început în vara acestui an să pună bazele primei echipe de fotbal feminin din cadrul clubului. În prezent, din grupa de fete (născute în anii 2006, 2007 și 2008) fac parte 27 de jucătoare, dintre care 22 sunt legitimate la clubul Gaz Metan Mediaș.

Echipa de fete U15 efectuează câte două antrenamente pe săptămână, alături de tehnicianul Costel Hanc, care pregătește totodată și grupele U9 și U13 de băieți din cadrul academiei Gaz Metan.

“Este ceva nou în oraș, e prima echipă feminină din istoria Mediașului, drept dovadă și interesul foarte mare, iar când spun asta mă refer la numărul mare de fete înscrise într-o perioadă scurtă de timp. Eu nu am mai antrenat până acum grupe de fete, însă la cele de băieți pe care le-am pregătit au mai fost și câte o fată sau două”, a declarat Costel Hanc.

Întrebat care este rolul antrenorului în viața copiilor, Costel Hanc a subliniat câteva aspecte principale: „Un antrenor trebuie să pună accent în primul rând pe procesul de formare al jucătorilor, să fie în permanență preocupat de instruirea și educarea copiilor și în egală măsură să caute să se perfecționeze tot timpul”.

Portarul Răzvan Pleșca, model pentru copiii din Mediaș

Ștefania Rusu, o fată în vârstă de 14 ani, nu a ezitat nicio clipă când a aflat că se fac înscrieri la Gaz Metan Mediaș pentru grupa de fete. Pe lângă pasiunea sa pentru fotbal, Ștefania a avut o motivație în plus: Răzvan Pleșca, portarul echipei Gaz Metan Mediaș, este idolul ei.

“Răzvan Pleșca este idolul meu. Îmi place cum apără și cum este văzut de lume. Am ales postul de portar pentru că vreau să ajung un portar bun, așa cum este Răzvan Pleșca. Vreau să continui cu acest sport și peste ani să ajung la o echipă mare”, a spus Ștefania Rusu, care a avut ocazia să își întâlnească idolul la un antrenament.

Răzvan Pleșca (37 de ani), portar care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Gaz Metan, s-a declarat impresionat de cuvintele tinerei jucătoare. “Cel mai frumos aspect al meseriei de fotbalist este că putem inspira copiii să-și dorească să vină la fotbal, să facă sport. Chiar nu mă așteptam ca o fată să vrea să îmi calce pe urme, m-a făcut să mă simt foarte mândru și consider că asta reprezintă cel mai frumos compliment la adresa muncii mele”, a spus Răzvan Pleșca.

Costel Hanc, Ștefania Rusu și Răzvan Pleșca
Foto: Alex Pîntea

Răzvan Pleșca a precizat care sunt principalele calități ale unui portar de succes și a oferit un sfat pentru copiii care vor să urmeze o carieră în fotbal. “Un portar trebuie să fie inteligent, muncitor și modest. Sfatul meu pentru copii e să iubească fotbalul și atunci vor reuși să ajungă la un nivel înalt. Să fii profesionist, cum ni se tot spune, înseamnă de fapt să iubești ceea ce faci”.

În anul 2011, Răzvan Pleșca a trăit un moment istoric alături de Gaz Metan Mediaș, care reușea calificarea în play-off-ul Europa League după ce a trecut de FSV Mainz 05 la loviturile de departajare. Pleșca a fost erou pentru gruparea de pe Târnava Mare, apărând atunci două penalty-uri.

Pleșca a mai jucat de-a lungul timpului la echipe precum FC Național, Politehnica Iași și FC Botoșani.

“Fotbalul feminin are un potențial foarte mare”

Fotbalul feminin se află într-o continuă dezvoltare în România. Dacă în 2014 aveam doar 235 de jucătoare legitimate la nivel de senioare, în prezent numărul s-a dublat.

Portarul Răzvan Pleșca este de părere că fotbalul feminin poate deveni în viitor un sport popular și în țara noastră. “Fotbalul feminin are un potențial foarte mare, în țări dezvoltate e foarte popular. Nu văd de ce nu s-ar întampla acest lucru și la noi. Eu am o fetiță de un an care iubește să se joace cu mingea, așa că nu voi ezita să o înscriu la fotbal când va crește”.

“Din moment ce Federația Română de Fotbal a obligat cluburile de Liga 1 să aibă câte o echipă feminină, cred că pe viitor fenomenul va lua amploare și vor fi din ce în ce mai multe echipe. Din ceea ce știu, contează și ajutorul oferit de către FRF, care susține financiar activitatea fotbalului feminin din România”, a adăugat antrenorul Costel Hanc.