Echipa națională alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2000 a continuat, în sezonul 2015-2016, pregătirea pentru meciurile oficiale programate în stagiunea următoare. În toamna anului 2016, această reprezentativă va debuta în preliminariile Campionatului European pentru junioare Under 17 – Cehia 2017. 

Prima adversară internațională la nivelul Under 16 a fost Moldova, la Vadul lui Vodă. Cele două formații se întâlniseră de patru ori și de fiecare dată câștigaseră româncele: 5-0 și 5-1 (la Tiraspol), 3-0 și 6-1 (la Mogoșoaia). Elevele lui Adrian Ambrosie au repurtat încă două succese, însă, în premieră, au bifat o ”dublă” în care nu au primit niciun gol: s-au impus cu 2-0 și cu 3-0.

Pe locul 2, fără înfrângere 

A urmat participarea la turneul amical Trofeul Memorial Gallini – 2016, întrecere găzduită de Italia. Competiția a avut la start, pe lângă reprezentativa României, patru echipe de club (două din Italia, una din Bulgaria și una din Germania). Cu Irina Codrea pe banca tehnică, tricolorele au adunat 8 puncte (1-1 cu Graphistudio Pordenone, 4-1 cu Dusseldorf, 1-0 cu Super Sport Sofia și 0-0 cu UPC Tavagnacco) și s-au clasat pe locul 2.

Prima înfrângere pentru elevele lui Adrian Ambrosie a venit într-un turneu de dezvoltare UEFA organizat la Albena, cu patru formații la start: 0-1 cu Croația. Apoi, România a remizat (2-2) cu Bulgaria (la loviturile pentru departajare, gazdele s-au impus cu 5-4) și a câștigat (3-0) cu Georgia. Cu patru puncte, tricolorele au terminat întrecerea pe locul 3. 

2015-2016 este cel de-al treilea sezon în care echipa națională alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2000 a disputat meciuri internaționale. Apropierea startului din preliminarii a făcut ca România să susțină mai multe teste de pregătire față de stagiunile precedente, ceea ce reprezintă un plus atât pentru jucătoare, care au avut ocazia să se dueleze mai des cu adversare din afara țării, cât și pentru antrenori, care au putut să vadă la ce nivel a ajuns formația.

SEZONUL 2015-2016

Echipa națională de junioare Under 16
Meciurile internaționale

26 februarie 2016 / Vadul lui Vodă / Meci amical
MOLDOVA – ROMÂNIA 0-2
Golurile (României): Melinda NAGY, Diana PETRESCU

28 februarie 2016 / Vadul lui Vodă / Meci amical
MOLDOVA – ROMÂNIA 0-3
Mădălina BOROȘ (două), Camelia MORARU

26 martie 2016 / Chions / Turneul amical Trofeul Memorial Gallini – 2016
ROMÂNIA – GRAPHISTUDIO PORDENONE 1-1
Mădălina BOROȘ

27 martie 2016 / Chions / Turneul amical Trofeul Memorial Gallini – 2016
ROMÂNIA – DUSSELDORF 4-1
Camelia MORARU (trei), Daniela MATEȘ

27 martie 2016 / Chions / Turneul amical Trofeul Memorial Gallini – 2016
SUPER SPORT SOFIA – ROMÂNIA 0-1
Vanessa VIZITIU

28 martie 2016 / Chions / Turneul amical Trofeul Memorial Gallini – 2016
ROMÂNIA – UPC TAVAGNACCO 0-0

17 aprilie 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
CROAȚIA – ROMÂNIA 1-0

19 aprilie 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
ROMÂNIA – BULGARIA 2-2 (4-5 după loviturile pentru departajare)
Oana NEGREA, Alexandra STOICA

21 aprilie 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
GEORGIA – ROMÂNIA 0-3
Camelia MORARU, Alexandra SFIEA, Ana Maria VLĂDULESCU

Bilanț
9 meciuri … 5 victorii … 3 remize … 1 înfrângere … golaveraj: 16-5

Antrenorii echipei
Adrian AMBROSIE
Irina CODREA – la turneul din Italia

Golgeterul echipei
Camelia MORARU – cinci goluri