Echipa feminină de fotbal „U” Olimpia Cluj a mai cucerit un titlu de campioană a României. De aproape un deceniu, fetele de la Olimpia dau ora exactă în fotbalul românesc.
Duminică, 9 iunie, „U” Olimpia a disputat ultimul meci din acest sezon cu Heniu Prundu Bârgăului, câștigat cu 6-0 pe teren propriu, la finalul căruia clujencele au primit medaliile și trofeul de campioane.
La titlul cu numărul nouă din istoria clubului și al nouălea consecutiv au contribuit doi antrenori. Mirel Albon, arhitectul echipei ”U” Olimpia Cluj, și Ioana Bortan, căpitanul echipei din ultimii ani, devenită antrenor-jucător la jumătatea sezonului. Pentru Ioana Bortan, una dintre cele mai valoroase jucătoare din istoria fotbalului românesc, acesta a fost primul titlu ca antrenor, dar al zecelea ca jucătoare!
În vârstă de 30 de ani, Ioana Bortan e hotărâtă să nu se oprească din drumul său. E hotărâtă să continue pe toate fronturile: „U” Olimpia Cluj, echipa națională a României și domeniul IT în care lucrează de ani buni cu rezultate, ca și în fotbal, dintre cele mai bune.
„Am încercat să mă schimb”
– Ioana, felicitări pentru primul tău titlu de campioană ca antrenor al echipei Olimpia Cluj! Ce înseamnă acest titlu pentru tine?
– Offf! Nu realizez încă performanța din acest unghi, al antrenorului, pe cuvânt! Nu simt ceea ce simt ca jucătoare, pentru simplul motiv că încă mai joc! Am stat doar două meciuri în afara terenului de când am preluat echipa, în rest, am fost acolo, în teren, lângă fetele mele, le-am văzut truda, am încercat să le ajut și cred că am reușit, mai ales că multe dintre ele sunt tinere, de 14-15 ani. A fost o muncă grea, dar poate tocmai de aceea vă spun că demult nu m-am mai bucurat ca acum pentru un titlu de campioană.
– Și, totuși, cum a fost ca antrenor?
– Greu! Pentru că am plecat la acest drum cu ambiția ce mă caracterizează. Eu sunt o persoană foarte pretențioasă, atât cu mine, cât și cu cei din jur. Am încercat să mă schimb, să fiu mai atentă la reacțiile mele, la tot ceea ce am de făcut.
– A fost o alegere ușoară?
– Nu a fost o alegere ușoară, am acceptat cu greu această propunere pentru că vreau să mai joc, la Olimpia și la echipa națională.
– Ai avut vreun moment în care ai vrut să renunți?
– Fetele mi-au adus mai multe motive de satisfacție decât de supărare. Am fost foarte necăjită după înfrângerile cu Fortuna Becicherecu Mic, în campionat și în Cupa României, dar am trecut peste ele.
– Cum te-ai descrie ca antrenor?
– Sunt un antrenor serios, exigent, dar foarte apropiat de jucătoare. Și asta pentru că stau foarte mult alături de fete. Sunt momente în care încerc să fiu colega lor mai mare, care le înțelege problemele și care le dă un sfat util. Le-am spus încă de la început mesajul meu: „Nu am acceptat acest rol doar ca să îmi omor timpul, nu am timp de pierdut! Vreau să facem performanță”. Iar fetele au înțeles exact ceea ce le-am transmis. Pe teren, la antrenamente nu sunt prietenă cu nimeni, nici măcar cu fetele mai vechi. V-am spus, le ascult, încerc să le ajut.
„Fotbalul feminin e pe o linie ascendentă în România”
– Ce planuri ai în următoarea perioadă?
– Vreau să am cu „U” Olimpia un parcurs cât mai lung în UEFA Champions League, deși știu că nu va fi ușor. Vreau, de asemenea, să joc în preliminariile pentru Campionatul European pentru naționala României. Și promit că după calificarea la EURO 2021 îmi voi agăța ghetele în cui!
– Cum e actuala generație a Olimpiei?
– Foarte tânără. Sunt câteva fete cu experiență, Teo Meluță, Lavinia Boandă, Mara Bâtea. Dar cele mai multe sunt copile, toate însă la loturile naționale, unele au și debutat la prima reprezentativă. Când mă uit la jucătoarele tinere de astăzi, îmi dau seama că fotbalul feminin are viitor în România. Și vorbesc atât de fetele de la Olimpia, cât și de cele de la alte cluburi, precum Vasas Odorheiu Secuiesc, chiar și Fortuna Becicherecu Mic. Fetele din ziua de azi, cele tinere, au mai multe șanse decât am avut noi la vârsta lor. Ele vin acum pe poteci bătătorite de generația noastră. Fotbalul feminin din România crește, e adevărat foarte greu, dar crește.
– Este echipa ta pregătită de UEFA Champions League?
– Acum aproape zece ani, atunci când ne-am început aventura în această competiție, și noi, cele cu experiență în acest moment, eram niște copile. Și ne-am decurcat. Eu cred că, vorbesc de actuala generație, cu dorința descoperită la fete în această primăvară, cu nebunia lor putem face lucruri frumoase. La ultimul meci de campionat, jucat acum câteva zile în deplasare, la Becicherecu Mic, unde am câștigat cu 2-0, am văzut la cele mici o poftă nebună de a juca. Am rămas impresionată.
– Poți enumera câteva jucătoare pe care le vezi ajungând departe?
– În primul rând sunt cele care au debutat deja pentru prima reprezentativă sau care bat la porțile echipei naționale de senioare, Sara Câmpean, Ioana Bălăceanu, Roxana Mirea, Adina Borodi, Cristina Botojel.
„Am avut oferte, chiar în vară”
– Ca antrenor, accepți sfaturi?
– Mă consult cu domnul Mirel Albon în fiecare zi! Învăț foarte mult. Mă uit la meciuri, mai ales la cele ale băieților, și încerc să adaptez. E greu, dar încerc. Citesc tot ce apare pe filiera franceză, să zic așa, ce publică în materie de antrenorat Federația Franceză de Fotbal, pentru că Franța e o forță în fotbalul feminin.
– Îți pare rău că nu ai jucat în străinătate?
– E o întrebare grea! Sincer, îmi pare puțin rău. Aș fi dorit să trăiesc experiența unui campionat străin, a unei filozofii diferite, măcar jumătate de an. Am avut oferte, chiar în vară, dintr-un campionat foarte puternic, aproape de nerefuzat. Am refuzat însă de fiecare dată să plec. Pe lângă fotbal, lucrez de câțiva ani la o firmă de IT. Mi-am câștigat cu multă muncă această slujbă de care sunt foarte mulțumită. În viață nu le poți avea pe toate. Trebuie să alegi.
– Care a fost cea mai mare dezamăgire din cariera ta?
– E ușor răspunsul la această întrebare! Firește, barajul cu Portugalia pentru EURO 2017.
– Și cea mai frumoasă?
– Tot acel baraj! Faptul că am ajuns acolo a reprezentat o performanță uriașă, o satisfacție enormă. Acel moment, cu încărcătura sa emoțională, ne-a legat pe mulți dintre noi pentru tot restul vieții. Încă zâmbesc atunci când îmi amintesc despre acea dublă contra Portugaliei.
– Olimpia e la titlul cu numărul nouă.
– Pentru mine acesta e titlul cu numărul zece! Mai am unul cu CFF Clujana Cluj!
„La noi încă există mentalități și filozofii greșite”
– Cât de importantă e această hegemonie a Olimpiei pentru fotbalul românesc?
– Ar fi absurd să spun că nu m-am bucurat pentru fiecare succes reușit sau că nu mi-am dorit să câștig mereu, dar cred că această hegemonie de care aminteați nu e benefică din punct de vedere al concurenței.
– Ce a făcut diferența dintre Olimpia și celelalte echipe?
– Munca, organizarea profesionistă a clubului, seriozitatea tuturor celor implicați. Fetele care veneau pentru prima oară la Olimpia rămâneau surprinse că ne antrenăm în fiecare zi. Și ce antrenamente! Cred că avem nevoie ca jumătate din echipele de Liga I să fie la nivelul actual al Olimpiei Cluj și atunci vom putea vorbi de o creștere importantă a fotbalului feminin din România. Spuneam și mai devreme, simt, văd că fotbalul feminin se mișcă în direcția cea bună, cu pași mici e adevărat, pentru că la noi încă există mentalități și filozofii greșite.
– Îți mai amintești cum a fost în Statele Unite ale Americii?
– Cum să nu îmi amintesc. Chiar doream să pomenesc la capitolul amintiri frumoase din fotbal acele două meciuri jucate împotriva echipei SUA chiar la ea acasă. Am fost și căpitanul echipei naționale atunci. A fost ceva extraordinar să joci alături de câteva dintre cele mai bune jucătoare din lume, să evoluezi în fața a zeci de mii de spectatori. Apropo de spectatori, țin minte că, la un moment dat, m-am accidentat, iar publicul mă încuraja și mă aplauda de îmi venea să spun: „Hei, joc la echipa adversă, nu la echipa voastră”.
– Apropo de echipa Statelor Unite. Începe în aceste zile Campionatul Mondial de fotbal rezervat fetelor. Pe mâna cui mergi?
– Am mai multe favorite. Echipele din Europa au crescut foarte mult în ultimii ani, astfel încât echipe precum SUA sau Japonia au adversare teribile. Mă gândesc în primul rând la Franța, care evoluează pe teren propriu și care are o generație de excepție.
Articol de Adi Dobre
