De ani buni Real Craiova e o prezență constantă pe prima scenă a fotbalului feminin din România. În actualul sezon al Superligii Naționale, gruparea craioveană a surprins plăcut, ocupând, după 9 etape, „un nesperat loc 4”, după cum recunoaște chiar președintele Fănel Văduva.

Oltencele au cinci victorii și patru înfrângeri, patru dintre succese venind în ultimele patru etape ale sezonului de toamnă. „Dacă nu venea vacanța, cine știe unde eram acum în clasament”, glumesc oficialii echipei.

„Ne-am speriat! Erau peste 50 de fete”

„Real vine, firește, de la Real Madrid”, explică Fănel Văduva, cel care se numără printre membri fondatori ai clubului, mare fan al celebrei grupări spaniole. „La început am fost cu futsalul. Am ajuns până în Liga I, dar nu am mai avut posibilități financiare pentru a continua. Așa că am renunțat… Profesorul Sorin Pătrașcu, secretarul general al clubului, a fost cel care a dezvoltat echipa de fete. El m-a readus la Real. Era prin 2008”, povestește Fănel Văduva.

La început, la Real Craiova jucau fete atât din zona Olteniei, cât și din țară. Acum, „grosul” e dat de oltence! „Avem echipa de senioare în Superligă, avem echipa a doua în Liga I și, de asemenea, o formație înscrisă în Campionatul de Tineret”, se fălește Văduva, care mărturisește că fetele din Craiova și din jurul orașului vin la fotbal: „Într-o zi am avut ideea să le aducem pe toate la aceeași oră la antrenament, pe terenul Facultății de Educație Fizică si Sport. Ne-am speriat! Erau peste 50 de fete”.

Roberta, Genoveva și Ana

Real Craiova are una dintre cele mai tinere echipe din Superliga Națională, media fiind undeva în jurul vârstei de 22 de ani.

„Obiectivul nostru principal e acela de a crește fete de valoare, pentru ridicarea nivelului fotbalului feminin din România”, spune Fănel Văduva. La Real Craiova evoluează în acest moment una dintre cele mai mari speranțe ale fotbalului românesc. E vorba despre Roberta Dimulescu, vedeta nou-înființatei naționale U15 a României. Alte două oltence fac parte din reprezentativa U16, antrenată de Adrian Ambrosie: Genoveva Roșie și Ana Vlădulescu.

Joacă la Ișalnița

„Ambiția, munca și dăruirea, asta le caracterizează pe fetele noastre. Așa au câștigat cele mai multe meciuri”, dezvăluie Văduva, care recunoaște că echipa l-a surprins plăcut în acest sezon: „Sincer, nu ne gândeam că vom fi pe locul patru după prima parte a campionatului. Asta înseamnă că nu muncim în zadar”.

La Real Craiova, antrenorii pregătesc echipele din plăcere. Aici activează, pe lângă Sorin Pătrașcu, antrenorul principal al senioarelor, alți oameni care s-au atașat de club: Sorin Popescu, Dan Naicu, Cristian Surcel și Fănel Ionuț Văduva, proaspăt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, fiul președintelui! Văduva-junior are în grijă cele mai mici dintre fotbalistele de la Real, U12 și U14.

Real Craiova își dispută meciurile de pe teren propriu la Ișalnița, localitate aflată la doar cîțiva kilometri de Cetatea Banilor. „Jucăm din acest sezon pe un stadion absolut superb. Am găsit și la Ișalnița un om cu suflet, Ovidiu Flori, care ne-a sărit în ajutor imediat ce l-am solicitat și ne-a pus stadionul la dispoziție”, spune Fănel Văduva. De când s-au mutat la Ișalnița, oltencele de la Real Craiova nu își mai dispută meciurile în anonimat. În plus, oamenii au descoperit fotbalul feminin. „Am prieteni care s-au arătat încântați de ceea ce facem la Real. Și, fiecare, încearcă să ajute cu ce poate. Un suc, o prăjitură, 100 de lei, contează”, povestește Văduva.

Două portărițe din Serbia!

În această primăvară, oltencele de la Real Craiova se pregătesc pentru a găzdui din nou Cupa Mărțișorului. „Anul trecut am avut ideea de a înființa această competiție! Au venit la Craiova echipe din Serbia, Macedonia și Bulgaria. A fost extraordinar! Acum vom organiza Ediția a II-a”, spune Văduva. Real Craiova și-a făcut relații peste hotare, în special în Serbia. „Avem legături cu o echipă din Niš și cu una din Kladovo. Mergem de trei ani și în Franța, la Amiens”, povestește Fănel Văduva.

La Craiova evoluează și două jucătoare din Serbia, ambele portărițe! „Au mame românce, din acest motiv cele două jucătoare se bucură de dublă cetățenie. Una e elevă la un liceu în Craiova, alta e studentă, aici, la noi”, spune președintele de la Real Craiova.