Până când echipele de fotbal masculin din Craiova vor reveni în prima divizie, echipa de fotbal feminin Real Craiova reprezintă oraşul cu cinste în Superliga Naţională.
Jucătoarele antrenate de Sorin Pătraşcu au învins ieri vicecampioana ASA Târgu Mureş, cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate de Alexandra Hornea (foto), în prima repriză. Partida s-a desfăşurat pe stadionul „Electroputere“ în prezenţa a câtorva zeci de spectatori, care au avut parte de un joc plăcut.
Rezultatul este cu atât mai valoros dacă ţinem cont de bugetul celor două echipe. În timp ce formaţia din Târgu Mureş primeşte din partea autorităţilor locale cinci miliarde de lei vechi pe an, fetele de la Real beneficiază de un buget aproape de zero. Câţiva oameni inimoşi sprijină echipa să supravieţuiască. Ieri, după meci, fotbalistele craiovene au avut parte de o surpriză plăcută. Membrii Consiliului Director al clubului au mers la vestiar să le felicite. Nu s-au dus cu mâna goală, ci le-au dus fetelor suc, prăjituri şi ciocolată.
După şase meciuri disputate, Real Craiova rămâne pe locul doi în clasament, prima poziţie fiind ocupată de campioana en-titre, Olimpia Cluj, invincibilă până acum. „Este o victorie muncită, a grupului, care a fost unit. Felicit fetele. Săptămâna următoare va ajunge la echipă şi Olga Iordăchiuş, care va aduce un plus echipei“, a spus ieri, pentru GdS, antrenorul Sorin Pătraşcu.
Pentru Real Craiova au evoluat: Bertea – Moacă, Comănoiu, Ristache, Pozmac – Stanciu, Cosma, Cojocaru, Cl. Buză – Hornea, Obreja. Au mai intrat: M. Nicu, Dinescu, Florescu şi Ioniţă. În etapa următoare, formaţia din Bănie se va deplasa la Baia Mare, urmând să întâlnească formaţia locală Independenţa. Partida se va disputa pe 3 noiembrie.

www.gds.ro