Nou-promovată, CFR a încheiat competiția pe locul trei, după Olimpia Cluj și Navobi Iași. Gruparea bănățeană s-a aflat multă vreme pe locul secund, pe care l-a pierdut în ultima etapă! Antrenorul Florin Bugar, care e și selecționerul naționalei U19 a României, e convins că CFR Timișoara poate repeta isprava din sezonul trecut.

După o vacanță binemeritată, fetele lui Florin Bugar și-au reluat luni antrenamentele.

„Puteam termina Superliga mai sus”

– Domnule Bugar, cum a fost sezonul trecut pentru CFR?
– Ca nou-promovată, CFR Timișoara s-a descurcat onorabil. Am încheiat pe locul trei, ceea ce reprezintă o performanță. Puteam însă termina Superliga mai sus. Să nu uităm că la sfârșitul turului aveam opt puncte avans față de Navobi Iași, ocupanta locului trei în acel moment, iar locul secund a fost pierdut în ultima etapă a sezonului! Aici e dezamăgirea. Lipsa de concentrare, lipsa de pregătire au fost două dintre motivele care au dus la pierderea locului doi. Una peste alta, însă, pot spune că a fost un sezon reușit.

– Gata cu vacanța?
– Gata! De luni, 17 iulie, fetele s-au întors la antrenamente. Deocamdată rămânem pe loc, iar luna viitoare vom merge în cantonament în Serbia. Încercăm să realizăm câteva transferuri, dar deocamdată nu e sigur nimic.

„Avem nevoie de calitate”

– Cum vi s-a părut campionatul precedent al Superligii?
– Mult mai bun decât precedentele. Au venit jucătoare bune, echipele sunt mult mai bine pregătite. Au fost formații cu un progres vizibil, care s-au descurcat foarte bine, au dat bătăi de cap adversarelor. Mă refer aici la Navobi Iași, la CSȘ Târgoviște, la Heniu Prundu Bârgăului. După părerea mea, Heniu e cea mai mare surpriză. Fotbalul românesc se află pe o curbă ascendentă.

– Care ar fi explicațiile?
– A crescut intereseul pentru fotbalul feminin, antrenorii sunt bine pregătiți. Acum avem nevoie de calitate.

„Ar fi frumos ca ASA Târgu Mureș să-și revină”

– Cu ce gânduri porniți pregătirile?
– Vrem să facem un sezon la fel de bun. Obiectivul e o clasare mai bună, adică să prindem locul doi.

– Locul I?
– Deocamdată Olimpia Cluj nu are contracandidată la titlu. În momentul în care și celelalte echipe își vor pune la punct organizarea, mai ales a centrelor de formare, echilibrul va exista acolo sus. Ar fi frumos ca ASA Târgu Mureș să-și revină, pentru că e o echipă de tradiție.

Soluții pentru prima reprezentativă

– Vă așteaptă o toamnă grea și cu naționala U19 a României!
– Avem grupă de calificare pentru Campionatul European de anul viitor. Mergem în Lituania, unde nu va fi ușor. Întâlnim Danemarca, Slovacia și naționala țării gazdă. Obiectivul e acela de a ne califica în Elite Round. Anul trecut, în Polonia, am fost foarte aproape de acest obiectiv. Am avut meciul cu Polonia în mână… Am fost devastat după acea ratare, pentru că eram convins că putem merge mai departe. Am învățat însă multe din acea experiență.

– Când va fi prima acțiune cu naționala U19?
– Luna viitoare. Mergem în Serbia, unde avem deja programate două meciuri amicale, pe 8 și 10 august, la Subotica. Vom merge însă fără fetele de la Olimpia Cluj. Vor fi selecționate însă alte fete, pe care vrem să le vedem, să le acordăm o șansă și care să fie în scurt timp o soluție pentru prima reprezentativă.