Prundu Bârgăului se află la doar 20 de kilometri de Bistrița, într-o zonă decupată parcă din cărțile de povești. Aici se joacă fotbal de aproape opt decenii.

Formația de băieți a clubului Heniu Prundu Bârgăului nu a supraviețuit tranziției. A alunecat pe tobogan până în ultima ligă, locul acesteia fiind luat, surprinzător, în ultimii trei ani și jumătate de cea de fete!

În primul an de la promovarea în Superliga Națională, fetele de la Heniu Prundu Bârgăului încheiat sezonul 2014 – 2015 pe locul 3, după Olimpia Cluj și ASA Târgu Mureș, furnizând una dintre cele mai mari surprize din istoria recentă a fotbalului feminin românesc!

„Călin Zvoboda, care e și antrenorul echipei, a venit cu ideea de a înființa o echipă de fete. La început am privit cu suspiciune inițiativa. Nu credeam că vom reuși să aducem fetele la fotbal. Am apelat la câteva jucătoare din Bistrița, care aveau experiență, am mai adus vreo 3-4 de la Baia Mare, am mai strâns din zonă și am pornit la drum”, povestește Gheorghe Ruscău, președintele clubului Heniu Prundu Bârgăului.

Numele echipei vine de la vârful muntelui la poalele căruia se află localitatea: Vârful Heniu, 1610 metri.

Jucătoare de loturi naționale

Echipa de fete ocupă în acest moment locul 8 în Superliga Națională, cu șase puncte după nouă etape. Heniu e o echipă ce nu se umblă cu jumătăți de măsură, a contabilizat două victorii și șapte înfângeri. „Avem o formație tânără. Am avut o jucătoare la naționala U19, Cristina Pop, o alta la U17, Denisa Lovenberger. Avem legitimate și două jucătotoare din naționala Moldovei. Fetele locuiesc aici, la Prundu Bârgăului. Nu sunt singurele. Am amenajat la stadion un spațiu de cazare. Ne ocupăm de ele, ne ajută și Federația Română de Fotbal și autoritățile locale. Ne preocupă în principal ca aceste fete să facă ceea ce le place, să nu fie marginalizate atunci când vine vorba de pasiunea lor. N-am crezut că atât de multe fete din zonă doresc să practice fotbalul. Acesta e cel mai mare câștig”, spune Gheorghe Ruscău.

„Ne preocupă și educația lor”

Stadionul din localitate a fost modernizat anul trecut. „Avem o arenă frumoasă. Oamenii vin la meciurile fetelor, au ce vedea”, mai adaugă Ruscău. Președintele de onoare al clubului e Doru Crișan, „vice” e Vasile Pașcu, iar din staff-ul tehnic face parte, alături de principalul Călin Zvoboda, unul dintre băieții președintelui, Gheorghe Ruscău junior!

Unele dintre jucătoarele de la Heniu lucrează, altele sunt eleve la liceul din localitate. „Ne preocupă și educația lor, pentru că e un capitol la fel de important precum fotbalul”, e de părere Ruscău senior, care promite, în ciuda dificultăților, să ducă mai departe cu fetele sale tradiția fotbalului din Țara Bârgăului!