Gold City Cup, turneul amical găzduit de orașul Alanya, din Turcia, în perioada 27 februarie – 8 martie, va consemna revenirea la echipa națională feminină de fotbal a României a franțuzoaicei de origine română Anne-Marie Bănuță. Atacantul echipei Rodez Aveyron, din prima ligă franceză, a debutat fulminant pentru prima noastră reprezentativă pe 31 martie 2012, într-o partidă cu selecționata similară a Kazahstanului, când a marcat de două ori.
Născută la Toulouse pe 16 noiembrie 1991, Anne-Marie face parte dintr-o familie de fotbaliști. Tatăl său, George, a fost şi el fotbalist. Bănuţă senior a jucat la Severin, Progresul şi Abatorul Bucureşti. Fratele jucătoarei, Marian Alexandru Bănuță, născut în România, dar crescut în Franța, a evoluat chiar și în Liga I, la Ceahlăul Piatra-Neamț. Alexandru a fost primul român care a evoluat în campionatul din Insulele Reunion, la Jeunesse Sportive Saint-Pierroise! La nivel de junioare, Anne-Marie a evoluat pentru naționala Franței.
„Mama a țipat de fericire”
– Cum ai primit vestea convocării la echipa națională pentru Gold City Cup?
– M-am bucurat foarte mult. Mama a fost cea mai bucuroasă, a țipat de fericire! Întotdeauna mi-am dorit să joc pentru echipa națională a României, pentru că mă simt româncă, deși m-am născut în Franța. Și acum îmi amintesc primul meci în tricoul naționalei, când am și marcat de două ori. Îmi amintesc și de ultimul, împotriva Țării Galilor, acum fix trei ani, pe 9 martie. Țin minte data pentru în ziua aceea s-a născut nepoțica mea!
– Ce s-a întâmplat în ultimii trei ani?
– M-am întors la echipa de club, jucam deja la Rodez, și totul era în regulă. Jucam și la naționala României. Din păcate, la un antrenament, aici, în Franța, la Rodez, m-am accidentat grav: ligamente încrucișate… La stângul. Am tras aproape un an. A fost foarte greu. Acum sunt foarte bine și mă bucur pentru convocare.
„Anul trecut am încheiat pe locul cinci”
– Cei de la Rodez Aveyron cum au reacționat atunci când au aflat de convocarea ta?
– Au fost cu toții fericiți! Sincer! S-au bucurat pentru mine.
– Cum e să joci în Franța, unul dintre cele mai tari campionate din lume la fete?
– Nu e ușor! Eu am început la Toulouse, unde m-am născut. În 2011 m-am transferat la Saint-Étienne, unde am jucat doi ani. Din 2013 sunt la Rodez Aveyron. Anul trecut am încheiat sezonul pe locul cinci, onorabil zic eu, și am ajuns până în semifinalele Cupei Franței. În acest moment suntem pe locul 9.
Între serviciu și fotbal
– E greu cu PSG și Lyon?
– Partidele împotriva unor astfel de echipe, două dintre cele mai bune din lume, nu sunt grele, ci infernale. Sunt genul de meciuri în care alergi permanent după minge și, evident, faci pasul înapoi. Paris Saint-Germain, Lyon și Bordeaux sunt echipe profesioniste, jucătoarele acestor trei formații nu fac altceva decât fotbal și sunt foarte bine plătite. Valoarea individuală, forța financiară a cluburilor de care am vorbit fac diferența.
– Tu joci, dar ai și serviciu!
– Da, așa este. Lucrez în domeniul IT. Repar calculatoare. Intru la serviciu în fiecare dimineață la 8.30, am pauza de masă între 12.30 și 14.00, iar ziua de lucru se încheie la 17.30. Imediat fug la antrenament. Și asta în fiecare zi.
– Când vei ajunge la lot?
– Voi merge direct în Turcia, n-am să trec prin țară, pentru că avem etapă de campionat. Aș fi vrut să-mi văd rudele, de care îmi e tare dor. Abia aștept însă să ajung la lot, să le revăd pe fetele mai „vechi” și să le cunosc pe cele „noi”.
