A mai rămas o zi până la marele meci România – Franţa din preliminariile pentru Campionatul European feminin de fotbal de anul viitor din Olanda, partidă programată mâine seară pe stadionul "Nicolae Dobrin" din Piteşti, de la ora 20.00, în direct la Dolce Sport 2.
Naţionala României şi-a stabilit încă de ieri cartierul general în Trivale, acolo unde e aşteptată azi şi prima reprezentativă a Franţei. Cu o zi înaintea plecării spre Piteşti, fetele lui Mirel Albon au disputat în cantonamentul de la Mogoşoaia un amical inedit în compania unei echipe de juniori (2001) a lui FC Dinamo Bucureşti. Băieţi!
"A fost un test reuşit", a mărturisit Florentina Olar, căpitanul echipei României, care a sosit în țară cu câteva ore înaintea jocului cu juniorii grupării din Ştefan cel Mare.
Florentina este cea mai valoroasă jucătoare a actualei generaţii a echipei naţionale feminine a României şi una dintre cele mai bune din întreaga istorie a fotbalului feminin românesc.
În vârstă de 30 de ani, Florentina Olar-Spânu e de aproape trei ani legitimată la formaţia Fortuna Hjørring, multiplă campioană a Danemarcei. Constănţeanca joacă în străinătate din 2008, când Olimpia Cluj a împrumutat-o la Lazio Roma timp de un sezon. În 2009, ea a plecat în Cipru, la Apollon Limassol, unde a evoluat până în 2013.
Vineri, Florentina Olar va bifa selecţia cu numărul 140! "Suma" adunată de Florentina e una impresionantă, căpitanul naţionalei României intrând astfel în grupul select al jucătoarelor care au evoluat de peste 100 de ori pentru echipele lor naţionale.
"Stai aşa, că aici se joacă altceva!"
Florentina Olar este idolul celor mai multe dintre coechipierele sale, un exemplu de modestie şi perseverenţă.
– Florentina, cum e în Danemarca?
– Dacă ne referim strict la vreme, nu e prea bine! Vorbind despre fotbal, acolo e altă lume. Am aproape trei ani de când joc la Fortuna Hjørring. M-am adaptat, am învăţat limba.
– A fost greu să te adaptezi fotbalului nordic?
– Am fost primită foarte bine, iar asta a contat mult. La început am avut ceva reţineri. Mă gândeam că vin din România şi nu ştiam ce voi găsi acolo. Fortuna Hjørring e un club exclusiv feminin. Există grupe de toate vârstele, de la copii de vârstă preşcolară şi până la "veterane"!
– Cum e fotbalul acolo?
– La primul meci în Danemarca, abia venisem din Cipru, unde nu aveam adevrsar, ţin minte şi acum, mă uitam pe teren, după câteva dribliguri, cui să-i pasez. A venit o adversară şi m-a luat cu fulgi cu tot. Atunci mi-am zis: "Stai aşa, că aici se joacă altceva"!
De la ora de religie, direct la fotbal
– Ai învăţat ușor limba daneză?
– Am făcut cursuri timp de un an şi jumătate. Mă descurc, dar nu sunt mulţumită de mine! E o limbă grea.
– Cum ai ajuns la fotbal?
– Joc fotbal de mică. Cochetasem cu gimnastica, chiar şi cu voleiul, am făcut atletism timp de doi ani, perioadă în care am adunat o mulţime de diplome, de medalii. Până când, într-o bună zi, la şcoala la care învăţam în Constanţa a venit regretatul Ion Zlate. Îi întrebase pe băieţii din şcoală dacă ştiu fete cărora le place fotbalul, iar ei l-au îndrumat spre clasa mea. Aveam oră de religie! De acolo m-a luat la fotbal! Am fost binecuvântată pentru fotbal!
– Părinţii te-au sprijinit?
– Tatăl meu, Tudor Spânu, a fost pugilist! Provenea, aşadar, dintr-o familie de sportivi. Ai mei m-au sprijinit permanent.
Departe de casă
– Şi ai plecat la Cluj!
– Aveam 16 ani. Jucasem până atunci la echipa Şantierului Naval Constanţa. Eram deja la lotul naţional! Încă de la 14 ani. Eram convocată, dar nu jucam, din cauza vârstei, dar important era că făceam pregătire cu echipa. Mi-a fost greu în prima perioadă la Cluj. Vorbeam cu mama în fiecare zi la telefon. Din zece minute, şapte plângeam! Şi eu, şi mama!
– Eşti absolventă de facultate!
– Da, am terminat Educaţia Fizică şi Sport la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Am început şi masteratul, dar l-am întrerupt în momentul în care a trebuit să plec să joc afară.
– Cum vezi fotbalul feminin de azi, comparativ cu cel de acum un deceniu şi jumătate?
– Au fost făcute progrese mari. Implicarea Federaţiei Române de Fotbal în ultima perioadă a fost benefică. Suntem departe de marile forţe ale lumii, dar, repet, am făcut progrese în ultimii ani. Sunt programe, proiecte de viitor.
Franţa, o echipă completă
– Cum vezi Franţa de azi?
– O echipă completă, cu jucătoare de mare valoare.
– Cum va fi meciul de mâine?
– Îl văd ca pe o provocare. Toată lumea îşi doreşte un asemenea adversar. Capeţi experienţa, înveţi multe din astfel de partide. Eu prefer adversarele cu nume, echipele puternice, decât pe cele cărora le dai 5-0, 6-0.
– Ce ne trebuie ca să obţinem un rezultat pozitiv contra Franţei?
– Ambiţie, dăruire, spirit de echipă. Sunt convinsă că forţa grupului nostru ne poate ajuta vineri seară contra Franţei.
"Sunt sigură de calificarea la Europene"
– În privinţa calificării?
– Eu, să ştiţi, sunt foarte încrezătoare. Sunt sigură de calificarea la Campionatul European de anul viitor.
– Care echipă naţională te-a impresionat cel mai mult în ultima perioadă?
– Naţionala Statelor Unite ale Americii. E cea mai tare! Au o arie de selecţie uriaşă, au calitate, există preocupare. În Danemarca, de exemplu, sportul, orele de fotbal, sunt incluse în programa şcolară. Pe copii însă nimeni nu îi forţează. Sunt lăsaţi cu timpul să aleagă. Noi suntem un popor talentat, dar trebuie să mai umblăm la capitolul mentalitate.
– Meciul contra Franţei înseamnă şi meciul cu numărul 140 pentru tine!
– Din acest motiv mă voi gândi toată viaţa cu plăcere la partida cu Franţa! Va fi, probabil cel mai fericit moment din cariera mea. Din viaţă, chiar!
Susţinută de soţ!
– Cât mai vrei să joci?
– Bună întrebare! Nu ştiu. Deşi eu şi soţul meu ne dorim un copil, am tot amânat. Am zis să ne calificăm la Europene şi după aceea vedem noi. Poate fac o pauză, poate mă retrag. Nu ştiu.
– Soţul tău ce spune despre fotbalul feminin?
– Am toată susţinerea lui Rareş, soţul meu. A jucat şi el fotbal, dar la nivel mai mic.
– Pe ce post te simţi cel mai bine?
– Nu ştiu! Am evoluat pe aproape toate posturile. În Cipru evoluam fundaş stânga. Şi în Danemarca la fel. Apoi, anul trecut, am evoluat mijlocaş central. Am jucat şi în partea dreaptă, şi în avanposturi.
– Ce faci în timpul liber? Ce îţi place să faci?
– Citesc! Gătesc, pentru că trebuie! Ne plimbăm căţelul, cu care am venit din Cipru. Din păcate, l-a lovit o maşină şi se deplasează cu ajutorul unui cărucior.
ADI DOBRE
