E, cu siguranţă, una dintre cele mai experimentate şi mai importante jucătoare ale naţionalei de fotbal a României. Originară din Hunedoara, ea "a fugit", atunci când a împlinit 18 ani, la Cluj doar ca să-şi urmeze pasiunea. Se apropie de selecţia cu numărul o sută! Vrea să o bifeze anul viitor în Olanda, la EURO 2017!
Corina-Simona Olar e o prezenţă obişnuită în garnitura de start a naţionalei României. Fundaşul central al primei noastre reprezentative şi-a adus aportul la realizările naţionalei din ultimul deceniu, în special în ultimele preliminarii.
"După meciul cu Ucraina de la Lvov mi-am zis: Avem şanse să mergem la EURO. Depinde doar de noi", a mărturisit Corina Olar, care luna viitoare, pe 27 august, va împlini 32 de ani.
România mai are de disputat două partide din campania de calificare pentru Campionatul European din Olanda, cu Ucraina şi Grecia, ambele acasă.
De la atletism la fotbal
– Mai ştii câte selecţii ai la echipa naţională?
– Sincer, nu mai ştiu exact! Se apropie "suta", asta ştiu sigur. După calculele mele ar trebui să ating această cifră la Campionatul European. Ar fi frumos!
– Cum a fost trecerea de la atletism la fotbal?
– De la 12 ani, timp de cinci ani, am făcut atletism. Nici nu ştiam că există fotbal feminin! Şi asta în ciuda faptului că după antrenamente, în timpul liber, jucam fotbal cu vecinele şi colegele mele.
"Vin şi eu"
– Ce probe ai făcut la atletism?
– Am început, ca aproape toţi copiii, cu crosul. Cum nu îmi plăcea prea mult să alerg, m-am specializat pe alte probe: viteză, lungime şi triplu-salt. Am prins şi un loc cinci la naţionalele de juniori. Nu mai ştiu însă în ce an.
– Şi cum aia ajuns la fotbal?
– V-am spus, habar nu aveam că există fotbal de fete! La un moment dat, o bună prietenă, Teodora Drăgoescu, alături de care făceam atletism, mi-a zis: "Am aflat că există o echipă la Constanţa! Mă duc să joc fotbal acolo!". Şi a plecat de la Hunedoara la Constanţa doar ca să joace fotbal!
– Ai plecat şi tu?
– Nu! Am rămas la Hunedoara. Ca să fac atletism. Am ţinut legătura cu Teodora, care îmi povestea fascinată cât de frumos e fotbalul în cadru organizat! După ce am luat bacalaureatul, o altă prietenă, Raluca Sârghe, a venit la mine spunându-mi: "Eu plec la Cluj! S-a făcut echipă de fete". "Vin şi eu", i-am răspuns. Şi am pornit împreună spre Cluj. Acolo, însă, echipa era plecată pentru meciurile din Liga Campionilor, iar noi ne-am antrenat cu cele care rămăseseră acasă. Nu mi-a plăcut şi am vrut să mă întorc la Hunedoara. Am mai răbovit însă câteva zile şi m-a văzut domnul Mirel Albon, antrenorul echipei. Ne-a spus: "Voi rămâneţi aici. Aveţi viitor". Şi am rămas. Raluca joacă acum în Turcia!
Trei ani şi jumătate în Cipru
– Cât ai stat la Cluj?
– Între 2003 şi 2008, perioadă în care l-am albit pe domnul Albon! Apoi am plecat în Cipru, la Apollon Limassol. Am stat acolo trei ani şi jumătate. Am câştigat cu Apollon totul sau aproape totul! Nu eram singura româncă la Apollon. A jucat în acea perioadă inclusiv Florentina Spânu-Olar, căpitanul echipei naţionale! Apoi am revenit la Cluj.
– Şi la naţională?
– Am fost convocată pentru prima oară în august 2005. Dar nu am jucat. Ceva mai târziu am debutat.
– Ai jucat de la început pe postul de fundaş central?
– La început evoluam şi în banda dreaptă, dar am fost în cele din urmă retrasă în centrul defensivei destul de repede. Şi acolo am rămas.
– Ai un fotbalist preferat?
– Nu îmi place un jucător anume. Îl admiram pe vremuri pe Pujol, de la Barcelona.
"M-aş vedea preparator fizic"
– Dar o echipă preferată?
– N-am, deşi mă uit la fotbal, mai ales la cel feminin.
– Te vezi, peste ani, antrenor?
– Nu! Şi asta pentru că n-am răbdarea necesarăacestei meserii. Mai degrabă m-aş vedea preparator fizic. Mi-ar plăcea mult mai mult.
– Ne calificăm la Campionatul European?
– Mai avem două meciuri, cu Ucraina, principala noastră contra-candidată, şi cu Grecia. Trebuie să le câştigăm. Ar fi păcat să ratăm această oportunitate. Mi-am spus după egalul, 2-2, de la Lvov, aşa, ca o concluzie: "Avem şanse să mergem la EURO. Depinde doar de noi".
