UPDATE 17:00 | A fost stabilit și programul grupei de calificare:

15 septembrie 2017: Italia – Moldova

19 septembrie 2017: Belgia – Moldova, România – Italia

20 octombrie 2017: Belgia – România

24 octombrie 2017: Italia – România, Portugalia – Belgia

24 noiembrie 2017: Portugalia – Moldova

28 noiembrie 2017: România – Moldova, Portugalia – Italia

6 aprilie 2018: Belgia – Portugalia, Moldova – Italia

10 aprilie 2018: Italia – Belgia, Moldova – România

8 iunie 2018: Italia – Portugalia

12 iunie 2018: România – Portugalia, Moldova – Belgia

30 august 2018: Moldova – Portugalia, România – Belgia

4 septembrie 2018: Belgia – Italia, Portugalia – România

Extrasă din urna a treia valorică, naționala României va face parte din Grupa 6 de calificare, alături de Italia, Belgia, Portugalia și Moldova.

Tragerea la sorți a fost efectuată de Karen Espelund, 56 de ani, fostă jucătoare la SK Trondheims-Ørn. Espelund a jucat pentru naționala Norvegiei și a făcut parte ani buni din structurile UEFA, ocupând mai multe funcții importante.

România nu a participat până acum la niciun turneu final, European sau Mondial. A fost totuși cel mai aproape toamna trecută, când a ratat prezența la EURO 2017 la baraj, fără să piardă (0-0 în deplasare și 1-1 acasă, după prelungiri), însă, în fața Portugaliei.

Cele două reprezentative se vor întâlni astfel din nou, de această dată în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Franța!

Andreea Părăluță: „Le vom învinge pe portugheze”

„Sincer, mă bucur pentru tragerea la sorți! Acum, după ce am văzut componența grupei noastre, am mari speranțe! E clar, Italia și Belgia vor fi echipele cu care ne vom lupta. Italia, care a venit din prima urnă valorică, are un lot tânăr. Italia nu mai e forța din trecut. Belgia e o echipă în mare ascensiune, o formație puternică. Portugalia?! Portugalia ne-a răpit visul de a merge la EURO. Avem ocazia să ne luăm revanșa și sunt sigură că știm ce avem de făcut. Le vom învinge pe portugheze”, a declarat, pentru www.frf.ro, Andreea Părăluță, portarul naționalei României și al echipei Atletico Madrid.

Ioana Bortan: „Am plâns destul. Acum e rândul portughezelor să plângă”

Ioana Bortan, căpitanul campioanei Olimpia Cluj și al doilea căpitan al naționalei României, desemnată cea mai bună jucătoare din campionatul intern în 2016, e și ea optimistă în privința calificării primei noastre reprezentative la Mondialul din Franța. Ioana spune că s-a rugat ca România să „cadă” cu Italia și să reîntâlnească în preliminarii Portugalia. „Am spus încă de la începutul anului că vreau să jucăm din nou împotriva Portugaliei! Și, iată, vom juca! Am plâns destul după barajul pentru EURO, acum e rândul portughezelor să plângă! E o grupă accesibilă, iar calificarea depinde de noi. Chiar azi vorbeam cu cineva că m-am rugat la Dumnezeu să ne confruntăm cu Italia, așa, ca o nouă provocare. A venit și Italia”, a declarat, pentru www.frf.ro, Ioan Bortan.

Preliminariile se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2017 – 4 septembrie 2018. Cele 7 câștigătoare ale grupelor se vor alătura Franței, țara gazdă, la turneul final. Patru dintre ocupantele locurilor secunde, cu cel mai bun punctaj contra echipelor clasate pe pozițiile 1, 3 și 4, vor disputa un baraj în două tururi pentru a decide ultima națională europeană calificată la Mondial.

Iată componența grupelor de calificare UEFA pentru Cupa Mondială din 2019:

Group 1: Anglia*, Rusia*, Țara Galilor, Bosnia și Herzegovina, Kazakhstan

Group 2: Elveția*, Scoția*, Polonia, Belarus, Albania

Group 3: Norvegia*, Olanda*, Irlanda, Slovacia, Irlanda de Nord

Group 4: Suedia*, Denemarca*, Ucraina, Ungaria, Croația

Group 5: Germania*, Islanda*, Cehia, Slovenia, Insulele Feroe

Group 6: Italia*, Belgia*, România, Portugalia*, Moldova

Group 7: Spania*, Austria*, Finlanda, Serbia, Israel

* Selecționate calificate la Euro 2017 găzduit de Olanda (16 iulie – 6 august)

„2019 FIFA Women’s World Cup” va fi a opta ediție a Cupei Mondiale, Franța fiind în premieră gazda acestei competiții. Prima ediție a Cupei Mondiale la fotbal rezervată fetelor a fost cea din China, din 1991, țara asiatică fiind gazdă și în 2007. Ultima Cupă Mondială s-a disputat în Canada în 2015. Statele Unite ale Americii au găzduit două ediții consecutive, 1999 și 2003, în timp ce Suedia (1995) și Germania (2011), alte două țări cu mare tradiție în fotbalul feminin, au găzduit și ele turneul final.

Cupa Mondială din Franța, la care vor participa 24 de echipe, va fi organizată în perioada 1–30 iunie 2019.