A fost o victorie meritată a echipei dâmbovițene, care a jucat pentru a doua oară cu trofeul pe masă. În 2009, CSȘ Târgoviște, pregătită tot de Mihai Tătăranu pierdea finala cu Ripensia Timișoara, scor 0-4.

De la „1 Decembrie” la Târgoviște

Una dintre cele mai bune jucătoare ale echipei CSȘ Târgoviște în finala de la Sfântu Gheorghe a fost Alexandra Sfiea, care a marcat ultimul gol al meciului.

Descoperită la „1 Decembrie” de Marian Jilăveanu, trecută pe la „Tinere Speranțe”, unde a fost remarcată de profesorul Gheorghe Marinescu, Alexandra joacă la Târgoviște de patru ani. Ea a mărturisit că în ciuda talentului și a dorinței de a reuși în fotbal, nu a crezut că va câștiga vreodată un trofeu!

„Am început fotbalul la 10 ani”

Alexandra, unde ai început fotbalul?
– La mine acasă, unde am copilărit, la „1 Decembrie”. Unul dintre cei doi frați ai mei, Paul, mă lua cu el la fotbal. Pe stradă, la clubul din localitate. Uneori, atunci când nu aveam chef de fotbal, mă șantaja. Mă amenința, zicând că îi va spune mamei despre năzbâtiile pe care le făceam! Nu a fost însă nevoie de șantaj, pentru că fotbalulo mi-a plăcut încă de la început. Și asta în ciuda faptului că am găcut aproape toate sporturile. Mi-a plăcut însă la nebunie fotbalul.

Te-ai remarcat destul de repede?
– Nu prea repede. Am început fotbalul la 10 ani, cu băieții. Mi-a luat ceva timp pentru a ajunge într-un cadru organizat. Evoluțiile ulterioare m-au recomandat la naționala U15 a României.

Îți mai amintești prima convocare?
– Nu am cum să uit așa ceva! Am debutat contra Moldovei, la Chișinău!

Acum locuiești în București.
– Da! Și fac naveta la Târgoviște! Mă bucur de fotbal. Sunt fericită că toți din jurul meu m-au susținut, mai ales părinții. Trăim într-un cadru decent, chiar pot spune că nu mi-a lipsit nimic și pot spune că am făcut ceea ce mi-a plăcut.

„Îmi place mult Alex Morgan”

Pe ce post ai început să joci?
– Am început fundaș dreapta, apoi am trecut mijlocaș lateral-dreapta, iar acum sunt mijlocaș central, un post care îmi convine.

Ai avut vreun model?
– Sincer, nu am avut. Îmi place mult Alex Morgan, jucătoare în naționala Statelor Unite, una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Este extraordinară.

„M-am gândit să dau la telologie sau la Academia de Poliție”

Unde ți-ar plăcea să joci?
– Mi-ar plăcea să evoluez în campionatul Germaniei!

Ce vei face în viitor?
– Abia am terminat liceul și intenționez să îmi continui studiile. M-am gândit să dau la telologie sau la Academia de Poliție. Știu, sunt două domenii antagonice la prima vedere, dar îmi plac.

„Antrenorul Mihai Tătăranu ne-a motivat extraordinar”

Ce ați avut în plus față de fetele de la Heniu Prundu Bîrgăului în finala de la Sfântu Gheorghe?
– În primul rând o pregătire mentală foarte bună. Antrenorul Mihai Tătăranu ne-a motivat extraordinar. A fost decisiv. Sincer, nu mă gândeam atunci când m-am apucat de fotbal că voi cuceri vreun trofeu. Am început să visez înaintea meciului din semifinale.

Te-ai gândit vreodată să renunți la fotbal?
– De foarte multe ori! Din diverse motive. Eu sunt o fire mai închisă. Unii mă înțeleg, alții nu, așa cum nici eu nu înțeleg toți oamenii.

Cum ați petrecut după finală?
– Nu am petrecut! Am ajuns acasă târziu. Am amânat petrecerea, la care mi-aș dori să îl invit și pe primul meu antrenor, pe Marian Jilăveanu.