Cupa României la futsal și-a desemnat trei dintre cele patru formații care vor lupta pentru trofeu în Final Four.
Sâmbătă, 20 februarie, au fost programate meciurile din optimile de finală, iar a doua zi s-au întâlnit în „sferturi” învingătoarele din prima zi. Favoritele celor trei turnee s-au impus clar, Autobergamo Deva, Luceafărul Buzău și Imperial WET Miercurea Ciuc adjudecându-și biletele pentru Final Four. La sfârșitul acestei săptămâni careul de ași al Cupei României va fi definitivat.
Rezultatele din Cupa României:
Sala Sporturilor din Focșani
Sâmbătă, 20 februarie
Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști (L2) – KSE Târgu Secuiesc (L1) 10-6
Kereszthegy Remetea (L2) – Autobergamo Deva (L1) 2-6
Duminică, 21 februarie
Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști (L2) – Autobergamo Deva (L1) 2-8
Sala Sporturilor din Lăzarea (județul Harghita)
Sâmbătă, 20 februarie
Metropolitan Ișalnița (L2) – Luceafărul Buzău (L1) 2-8
Inter Gheorgheni (L2) – Șoimii Șimand (L2) 5-4
Duminică, 21 februarie
Inter Gheorgheni (L2) – Luceafărul Buzău (L1) 2-6
Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc
Sâmbătă, 20 februarie
CFR Timișoara (L2) – CFF Clujana Cluj (L1) 6-1
Futsal Poli Iași (L2) – Imperial WET Miercurea Ciuc (L1) 1-14
Duminică, 21 februarie
CFR Timișoara (L2) – Imperial WET Miercurea Ciuc (L1) 3-5
Cel de-al patrulea turneu a fost amânat pentru week-end-ul viitor. CS United Galați, una dintre combatante, a jucat sâmbătă în Kazakhstan în optimile de finală ale UEFA Futsal Champions League în compania echipei Kairat Almatî.
Iată programul turneului de la Sala Rákóczi din Odorheiu Secuiesc:
Sâmbătă, 27 februarie
ora 12.00 CSM Târgu Mureș (L2) / FK Odorheiu Secuiesc (L1)
ora 14.00 Futsal Club Ceahlăul Piatra Neamț (L2) / CS United Galați (L1)
A doua zi, duminică 28 februarie, învingătoarele din optimi vor lupta pentru ultimul bilet ce asigură prezența în Final Four-ul Cupei României!
Articol de Adi Dobre