Federația Română de Fotbal anunță startul procesului de acreditare pentru ultimul act al Cupei României Betano: Universitatea Cluj – Universitatea Craiova.

Finala competiției se va disputa miercuri, 13 mai 2026, la Sibiu, pe stadionul Municipal, de la ora 20:00.

Începând de azi, 28 aprilie, până marți, 5 mai, ora 17:00, reprezentanții presei scrise și ai posturilor nedeținătoare de drepturi TV din presa centrală sunt rugați să trimită solicitările de acreditări (nominale) pentru acest joc astfel pe adresa de mail: [email protected]

Reprezentanții instituțiilor media din Cluj-Napoca vor trimite solicitările de acreditări la clubul Universitatea Cluj, iar cei din Craiova, la clubul Universitatea Craiova. De asemenea, jurnaliștii din Sibiu se vor acredita la clubul AFC Hermannstadt.

Solicitările sosite după termenul menționat nu vor fi luate în calcul!

Acordarea acreditărilor va fi evaluată utilizând criteriul numărului de partide recent organizate de FRF la care instituția media s-a acreditat. În același timp, vor fi considerate prioritare instituțiile media cu specific sportiv și a căror activitate acoperă natura evenimentelor sportive organizate de FRF.

Lista unităților mass-media acreditate va fi postată ulterior pe FRF.ro, împreună cu programul activităților de presă dinaintea finalei.