Începând din luna ianuarie, Federaţia Română de Fotbal – prin Departamentul Competiții – organizează operațiunile privind acordarea vizelor anuale pentru jucătorii seniori și juniori participanți în competițiile organizate.

Ca urmare a modificărilor apărute în sistemul Football Connect, începând cu data de 21 ianuarie 2020, cluburile vor trebui să se prezinte la Departamentul Competiţii următoarele documente:

  1. Carnetele de legitimare ale jucătorilor amatori;
  2. Licențele de jucători profesioniști;
  3. Tabelele nominale cu jucătorii, în format fizic (printate), care sunt obligatorii, după următorul model:
    model tabel vize seniori pe anul 2020
    model tabel vize juniori U19 pe anul 2020
    model tabel vize juniori U17 pe anul 2020
    model tabel vize juniori U16 pe anul 2020
  4. Contractele încheiate cu jucătorii profesioniști (dacă nu se află în evidențele FRF)

Ca urmare a implementării sistemului Football Connect, transferurile şi înregistrarea jucătorilor legitimaţi la club, dar care nu au avut viză FRF pe anul 2019 se vor face obligatoriu şi prin intermediul Football Connect, cluburile urmând a completa în acest sens un formular de import, care va fi trimis pe adresa vize@frf.ro. Formularul va conţine doar jucătorii care sunt deja legitimaţi la club şi au viză AJF pe anul 2019.

Cluburile vor trebui să efectueze solicitarea de vize şi în sistemul Football Connect, accesând opţiunea Solicitări Vize Anuale începând cu data de 21 ianuarie 2020. Pentru nelămuriri, cluburile pot contacta departamentul suport Football Connect pe adresa suportfc@frf.ro

Pentru ca aceste operațiuni să se deruleze în condiții normale s-a stabilit ca echipele cluburilor din fiecare județ să se prezinte cu documentele necesare la FRF conform programării de mai jos:

Marţi, 21.01.2020: Galaţi, Buzău
Miercuri, 22.01.2020: Argeş, Teleorman
Joi, 23.01.2020: Olt, Dolj
Luni, 27.01.2020: Covasna, Braşov
Marţi, 28.01.2020: Vâlcea, Gorj
Miercuri, 29.01.2020: Mehedinţi, Sibiu
Joi, 30.01.2020: Vaslui, Bacău, Vrancea
Vineri, 31.01.2020: Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud
Luni, 03.02.2020: Alba, Hunedoara
Marţi, 04.02.2020: Caraş-Severin, Timiş
Miercuri, 05.02.2020: Arad, Bihor
Joi, 06.02.2020: Neamţ, Iaşi
Vineri, 07.02.2020: Cluj, Sălaj, Satu Mare
Luni, 10.02.2020: Maramureş, Suceava, Botoşani

Pe această cale, Departamentul Competiţii le reaminteşte membrilor afiliaţi, că în conformitate cu decizia Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 4 iunie 2018, perioada de transfer aprobată pentru această iarnă este 21 ianuarie – 17 februarie 2020.