Președintele FRF a participat vineri, 1 martie, în Irlanda, la conferința “Growing a sport across Europe”, organizată de Federația Irlandeză de Fotbal și UEFA.

Evenimentul s-a desfășurat la Stadionul AVIVA din Dublin. Printre cei care au luat cuvântul, alături de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, au fost John Delaney, membru în comitetul executiv al UEFA, și Noel Mooney, manager UEFA Strategy.

Printre subiectele despre care Răzvan Burleanu le-a vorbit celor prezenți s-au numărat: dezvoltarea fotbalului în România, misiunea Federației Române de Fotbal, dar și strategia și prioritățile FRF. De asemenea, discursul președintelui FRF a atins și teme precum: modul în care FRF colaborează cu UEFA pe anumite proiecte, provocările în ceea ce privește dezvoltarea fotbalului în România și ce pot prelua federațiile sportive irlandeze din modul de lucru al Federației Române de Fotbal.