Inițiatorii proiectului au fost Elvis Ilaș și Liviu Macovei, cei care au reușit să adune în jurul ideii numeroși foști elevi ai celor doi antrenori, o parte dintre aceștia luând parte la depunerea unei de coroane de flori la mormântul lui Emilian Rențea de la Cimitirul Sudic.

Alături de foști fotbaliști care i-au fost elevi lui Emilian Rențea, au fost și viceprimarul Focșaniului, Ionuț Mersoiu, profesorul Marian Rădulescu, fostul director al LPS Focșani și al celor doi profesori și antrenori, Gheorghe Căldare, președintele secției de fotbal a CSM Focșani 2007, Ion Max Paraschiv și Dan Rențea, fiul lui Emilian Rențea.

Terenul principal al stadionului Milcovul a fost plin de foști jucători care au fost inițiați în fotbal de Emilan Rențea și Gheorghe Cernat.

Cei care au dat lovitura de start a evenimentului au fost Dan Rențea și Bogdan Cernat, fiii celor doi foști profesori și antrenori. Iar la joc a asistat și doamna Daniela Cernat, fiica lui Gheorghe Cernat.

Meciul a opus formațiile: 1: George Sîrbu, Liviu Bocu, Daniel Brânză, Alexandru Mălinaș, Dorin Huzuneanu, Laurențiu Sîngerean, Bogdan Burlacu, George Oprea, Liviu Macovei, Janetu Avram, Elvis IIaș, Silviu Tudorache și 2: Eduard Miron, Gabriel Diaconu, Cristinel Gurguiatu, Robert Marafevici, Dănuț Rențea, Mircea Lazăr, Rodinel Stan, Ionuț Botezatu, Alin Florea, Alin Samoilă, Cristinel Irimia, Mugurel Iftimoaie, Ion Paraschiv, Daniellete Iorga, Bogdan Cernat, Andrei Galan, Ciprian Drăgan, iar scorul final a fost 2-2.