ACS Hușana Huși a lăsat o impresie foarte bună la Cupa Toamnei de la Prejmer, județul Brașov. Clubul hușean a avut în competiție trei echipe. La categoria de vârstă 2017, formația pregătită de Vasile Buhăescu a câștigat turneul, după ce s-a impus în finala cu Școala de Fotbal „Bănel Nicoliță” București, scor 2-1.
În semifinale, hușenii au trecut de AS Zep Academy Constanța, scor 1-0, adversară pe care au întâlnit-o și în faza grupelor, iar scorul a fost egal, 1-1. În grupe, ACS Hușana a obținut trei victorii cu Colțea Brașov (scor 4-0), Kinder Brașov (5-0) și CSO Râșnov (3-0).
Lotul care a bifat această performanță este format din Ștefan Bejan, Tudor Parfeni (portari), Tudor Moșneguțu, Dominic Moșneguțu, Rareș Grigoraș, Kevin Pisaltu, Rareș Matei, Tudor Apetrei, Radu Bontaș și Daniel Bâicu (cel mai bun marcator).
La 2016, ACS Hușana a fost finalistă, clasându-se pe locul 2, după ce a pierdut finala turneului la penalty-uri, scor 4-5, cu Celta Brașov.
Juniorii hușeni au fost egalați în timpul regulamentar la ultima fază cu un șut de la mijlocul terenului.
În semifinale, puștii lui Vasile Buhăescu au trecut de Zep Academy Constanța, scor 2-0.
În grupe, hușenii au învins pe ASCO Zărnești (scor 3-0), pe U Evolution Cluj (scor 9-1), pe CSM Reșița (scor 4-3) și pe Kinder Brașov (scor 1-0).
ACS Hușana Huși, grupa 2016: Darius Enachi (portar), Răzvan Silitra, Robert Andrei, Călin Pavel, Filip Romila (cel mai bun marcator), Alexandru Țocu, Radu Hac și Vlad Prisecaru.
La categoria de vârstă 2015, ACS Hușana Huși a obținut o victorie, două remize și o înfrângere. Victoria a fost obținută cu Junior Brașov (8-0), iar rezultatele de egalitate au fost bifate cu Kinder Brașov (1-1) și Junior Botoșani (0-0), însă a pierdut cu CSȘ Caracal (0-6).
Lotul grupei 2016: Raisa Parfeni, Andrei Luchian (portari), David Ciobotaru, Matei Mardare, Alex Zelenciuc, Petrișor Băhnăreanu David Iacob, Matei Iacob, Ștefan Alistar, Ionuț Pintilie și Victor Simileanu. Alături de Vasile Buhăescu au mai fost prezenți și antrenorii Alex Liciu, Cristian Dumitru și Adrian Sârbu.
ARTICOL DE CRISTIAN LAPA