Pajura Huși, fostă campioană a județului Vaslui, este pe cale să se retragă din competițiile de seniori. În schimb, Hușana Huși și FDR Tutova și-au manifestat intenția de evolua în liga a patra. “Suntem un club serios. Avem echipă, avem buget, avem unde juca, terenul de la Huși fiind printre cele mai bune din județ”, a precizat Costel Bâicu, reprezentantul Hușanei.

“Și noi vrem în liga a patra. Avem un teren, care se prezintă foarte bine. Am vrea să ne duelăm cu echipele bune din Vaslui. Ne ajunge cât am evoluat la nivel de liga a cincea”, a completat reprezentantul Tutovei.

Delegații echipelor de liga a patra urmează să decidă dacă se va mai dispută barajul dintre Star Tătărăni și Multim Perieni sau vor fi primite amândouă în campionat. În discuție va fi luată și situația echipei Unirea Banca, retrogradată matematic în liga a cincea. Ținând cont de faptul că liga a patra s-a mărit, Banca ar putea primi invitația să evolueze în aceeași competiție.

“Banca are probleme cu terenul, care nu este conform standardelor și nici nu este propice fotbalului. Dacă își vor rezolva această problemă, atunci poate să joace în liga a patra”, a spus Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Până în prezent, sigure că vor fi la startul ligii a patra sunt echipele FC Gârceni, FC 2002 Vaslui, Vitis Șuletea, Juventus Fălciu, Atletic Club Bârlad, Sporting Bârlad, Flacăra Munteni de Sus și Racova Pușcași.

Campionatul va începe pe 3 septembrie și are șanse mari să se dispute în sistem tur-retur, fără play-off.

Dragoș Grigore s-a alăturat campaniei AJF

Cel mai reprezentativ fotbalist vasluian, Dragoș Grigore, a răspuns invitației Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui, participând la Campania umanitară “Fotbal din Suflet pentru copii”.

El și-a dat acceptul pentru a-i fi scos la licitație tricoul din perioada când a fost căpitan la Dinamo.  În afară de tricoul lui Dragoș Grigore, oficialii AJF au mai intrat în posesia tricourilor vasluienilor Ionuț Balaur, Mihai Voduț și Marian Târșă.

”Împreună cu Asociația Solidar și Sports4Children Foundation ne-am dat mâna la derularea unui proiect cu caracter umanitar. Tricourile primite urmează să fie folosite la o licitație on-line. Banii rezultați vor fi folosiți într-o acțiune de întrajutorare, destinată exclusiv copiiilor”, a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Campaniei i se vor mai alătura doi vasluieni, Vasile Buhăescu, de la Juventus București, și Andrei Ciobanu, de la Viitorul Constanța.