Daniel Moșneagu, 57 de ani, este cel mai în vârstă fotbalist activ din fotbalul vasluian. Acesta a fost titular la meciul dintre Sporting Comstar Vaslui și Victoria Muntenii de Jos, scor 0-1, din cadrul Ligii 4 Vaslui.

Deși nu mai are prospețimea din tinerețe, Daniel a reușit câteva faze spectaculoase și a oferit indicațiile necesare, astfel încât adversarii au avut puține soluții în ofensivă.

„Nu am de gând să mă opresc aici. Cât mă ţin picioarele, voi fi pe teren. Fotbalul este marea mea dragoste. Dacă este sănătate, anii nu sunt o povară, ci doar cumul de experiență”, spune Daniel Moşneagu, care la vârsta de 40 de ani era titular la Victoria Muntenii de Jos, în liga a treia de fotbal.

Daniel Moșneagu crede că la această vârstă poate face față cu succes la o echipă de liga a treia, însă ”să am timp să fac două antrenamente pe zi, cu recuperări profesioniste”.

Articol de Cristian Lapa (VASLUI)