Vasluiul găzduiește în aceste zile una dintre cele mai active academii de fotbal juvenil din Statele Unite ale Americii (SUA), condusă de vasluianul Cătălin Șerban. Acesta s-a decis la sfârșitul anului 2006 să lase învățământul românesc pentru tărâmul făgăduinței. A plecat în SUA cu o viză temporară, iar șederea s-a dovedit mai lungă, mai ales că acolo a întâlnit-o pe aleasa inimii, o poloneză ca i-a devenit soție.

De doi ani face ceea ce-i place să ofere cât mai multe din tainele fotbalului, cel care i-a adus atâtea satisfacții când era sportiv de performanță la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui. El nu uită nici acum să ceară sfaturi de la primul lui învățăcel, profesorul Petru Livinți.

”Este ca un tată pentru mine. Mi-a oferit aproape totul”, spune cu admirație Cătălin Șerban. Acum și-a îndeplinit un vis, acela de a venit cu Iproskills Academy Chicago la Vaslui, unde a demarat un proiect amibițios, alături de prietenul său, Ionuț Chiochiu, cu ajutorul căruia speră ca anul viitor să mute o parte din fotbalul mondial la Vaslui.

”Avem idei îndrăznețe. Sigur vom fi și anul viitor la Vaslui, iar gândul meu e să aducem copii mai mari din mai multe țări europene și nu numai. Acum am venit cu 26 de copii cu vârste între 8 și 12 ani”, a mai precizat Cătălin Șerban.

”Deși am văzut foarte puțin, am rămas uimiți. Ne așteptam la o țară care nu a ieșit din tiparele comunismului, însă se vede că e o țară modernă, cu adevărat europeană. La Vaslui, mâncarea ne-a dat gata. Aveți o bucătărie extraordinară”, au spus cei 17 adulți, majoritatea părinții copiilor, care fac parte din delegația Iproskills Academy.

În schimb, copiii au avut ocazia să culeagă singuri legume din serele hotelului la care sunt cazați și abia așteaptă întâlnirea cu Gheorghe Hagi.
”E frumos ceea ce am văzut până acum. Vrem să-l vedem pe cel mai bun fotbalist al României. Sperăm să plecăm mult mai bine pregătiți, după acest turneu”, au spus copiii.

Iproskills Academy Chicago participă la LPS Cup 2017, alături de echipa gazdă, Didi Junior Iași și Athletic Club Bârlad. Copiii pregătiți de Cătălin Șerban vor mai fi prezenți două zile la Iași, unde vor întâlni Magic Iași, vor mai face un popas la Focșani, unde vor juca în compania echipei Prosport, pentru ca ultimele trei zile să le petreacă la Academia lui Hagi de la Ovidiu.

INTERVIU

"În SUA nu rezultatele sunt importante, ci dezvoltarea!"

Cătălin Șerban a vorbit despre diferențele fotbalului din România și cel din Statele Unite ale Americii

– În ce constă parteneriatul cu LPS Vaslui?
– Parteneriatul reprezintă vizita noastră în România și sper, pe viitor, vizita lor la Chicago. Vrem să experimentăm nivelul antrenamentelor din România, dar și nivelul de joc.

– De când funcționează Iproskills Academy?
– Iproskills Academy a început acum doi ani, cu ajutor din partea părinților copiilor. Am început cu patru copii. După doi ani de muncă asiduă am ajuns la 106 copii, cu vârste cuprinse între 6 ani și 12 ani.

– Cum e perceput fotbalul în America?
– Fotbalul în SUA este într-o continuă creștere. Acum patru ani, în Statele Unite erau 400.000 de copii care practicau fotbalul, acum s-a ajuns la 4-5 milioane de copii, care practică fotbalul.

– Care e prima impresie a copiilor despre România?
– Ținând cont că am ajuns de 24 de ore, deja mi-au demonstrat că iubesc tot ceea ce au văzut. Interesul lor este să participăm în competiții cât mai înalte calitativ, să-și testeze forțele, să reușească în același timp să înțeleagă fotbalul european și să părăsim România și Europa cu o experiență de neuitat.

– Ești din Vaslui…
– Sunt născut și crescut în Vaslui. Principalul motiv pentru care sunt aici e că iubesc Vasluiul.

– Cine te-a învățat fotbalul?
– La Vaslui am învățat fotbalul de la foarte mulți oameni, de la Liceul cu Program Sportiv. Însă, vreau să mulțumesc, în mod special, domnului profesor Petru Livinț, care mi-a fost alături cu sufletul și mi-a îndrumat pașii mereu cu cea mai mare dăruire.

– La nivel de copii, există o diferență în structura pregătirii între România și SUA?
– Este o diferență între România și America. Diferența, din păcate, nu o fac copiii sau antrenorii, ci părinții. Am observat că în România se pune accent încă de la vârste mici pe rezultate și nu pe dezvoltarea fotbalistică. Presiunea vine de la părinți sau de la adulții din afara terenului. Creează un spațiu ostil și împiedică dezvoltarea corectă a micuțului fotbalist. În SUA e invers, totul se canalizează pe dezvoltarea fotbalistică a celor mici, să-i facem să iubească fotbalul. Singura presiune e ca el să fie mai bun față de cum a fost cu o zi înainte. În România, când pui preț pe rezultat, te face să fii mereu tensionat, iar dezvoltarea copilului nu e cea normală.

– Cum e să sărbătorești Ziua Americii la Vaslui?
– E foarte bine! De Ziua Americii mâncăm mâncare românească tradițională, mâncăm sarmale.