FC Gârceni este noua campioană județeană. Formația coordonată de Mircea Scutelnicu a trecut, dramatic, scor 3-2, de FC 2002 Vaslui, în finala play-off-ului, meci disputat la Ivănești. Meciul a fost unul spectaculos, cu goluri frumoase, ocazii uriașe și multă ambiție în joc. Scorul a fost deschis de Gârceni, prin Ionuț Pintilie, după numai opt minute de joc, pentru ca vasluienii să restabilească egalitatea, cu cinci minute înainte de pauză, prin Sergiu Gîrdea. FC 2002 Vaslui a avut parte de susținere, aproximativ 50 de suporteri oferind o atmosferă demnă de prima ligă.

La reluare, formația gazdă a avut trei minute senzaționale, perioadă în care a marcat de două ori, prin Viorel Bojoagă și același Ionuț Pintilie.
În minutul 76, vasluienii reduc din diferență prin Hariuc. Mult mai experimentați, jucătorii Gârceniului s-au apărat exact în ultimul sfert al meciului, conservând avantajul de un gol, ce i-a adus un nou trofeu și dreptul de a participa la barajul de accedere în liga a treia, unde va întâlni campioana județului Brăila, Victoria Traian.

Turul va avea loc pe 17 iunie 2017, ora 18:00, în deplasare, iar returul pe 24 iunie 2017, ora 17:30, cel mai probabil, la Vaslui.