Stadionul Municipal din Huși a fost gazda unei campanii umanitare, organizată de AS Hușana și intitulată “O singură inimă! Pentru că ne pasă!”. Timp de mai bine de o săptămână, reprezentanții clubului hușean au primit donații în rechizite pentru copiii de la Centrul Comunitar Huși.

Înaintea jocului Hușana Huși-Multim Perieni, contând pentru etapa a cincea din liga a patra, aceștia, însoțiți de părinți sau bunici, și-au primit rechizitele, dar și dulciuri, inclusiv un tort special.

De menționat că micuții care vin la Centrul Comunitar Huși au grave probleme de sănătate, iar starea materială a familiilor din care provin este una precară. Tocmai de aceea, reprezentanții AS Hușana au adus și o urnă, unde au fost donate diferite sume.

Au fost donate rechizite școlare pentru toți copiii Centrului Comunitar Husi (aproximativ 50 de copii), s-au strâns 2.800 lei din donațiile spectatorilor meciului din Liga 4, A.S. Hușana – Multim Perieni, care au fost donați administrației Centrului Comunitar Huși!”, a declarat Costel Bâicu, reprezentant AS Hușana.

Printre primii donatori s-au numărat salvatorii de la Secția de Pompieri Huși, gestul lor fiind urmat de mulți alți hușeni prezenți pe stadion.