În luna august, peste 170 de fotbaliști, antrenori, arbitri și oficiali din județele Moldovei își vor da întâlnire la Vaslui.

Aceștia vor onora invitația Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui, câștigătoarea unui proiect cu finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Vaslui, cu ajutorul căruia va derula turneul ”Cupa Ștefan cel Mare” la fotbal.

Vor participa selecționatele AJF-urilor din zona Moldovei (Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Bacău, Galați, Vrancea și Vaslui).

”Competiția se dorește un ambasador al imaginii județului, jucătorii echipelor participante având în program și o vizită a principalelor obiective turistice ale județului. Turneul prevede opt jocuri și este organizat sub forma de faze eliminatorii. Se începe direct de la sferturi de finală, continuându-se cu semifinale și cele două finale. Durata Cupei “Ștefan cel Mare” este de două zile, după cum urmează: sferturile de finală în prima zi, respectiv semifinale, finala mică și finala în cea de-a doua zi. Meciurile urmează să se desfășoare pe cele două terenuri ale complexului vasluian “Municipal” și pe terenul de antrenament. Se va juca alternativ în cele două locatii, astfel încât spectatorilor să nu le scape nimic. Imediat după încheierea meciului de pe Municipal, se va da startul jocului programat pe terenul de antrenament”, a spus Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Organizatorii doresc ca acest turneu să se desfășoare anual, iar locația va fi alta, prin rotație, fiecare dintre cele opt județe ale Moldovei urmând să preia ștafeta.

Articol de Cristian Lapa (Vaslui)