Florin Croitoru este performerul echipei ACS Hușana Huși. Acesta a reușit să o califice pe Hușana Huși în play-off-ul competiției.

Tehnicianul a reușit să-și motiveze jucătorii să obțină această performanță remarcabilă din istoria clubului hușean.

”Este fantastic pentru noi. Meritam să fim aici. Am terminat pe locul 4 și ne-am atins obiectivul. Felicitări băieților pentru această performanță. Îi iubesc. Ei sunt ca și familia mea. Stau mai mult cu ei. Le mulțumesc pentru toate eforturile pe care le-au făcut ca să îndeplinim acest vis”, a spus Croitoru, care a scris poate cea mai frumoasă pagină din istoria clubului prezidat de Daniel Dobrea:”Sunt hușean acum, reprezint Hușiul și o fac cu mândrie și bucurie. Mă bucur că am ajuns în situația de a scrie o filă din istoria acestui club. Acest club mic are nevoie de pagini de istorie. Ușor, în doi ani de zile, noi le-am clădit”.

Florin Croitoru a ținut să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această performanță a formației hușene.

”Le mulțumesc tuturor jucătorilor, înclusiv celor care i-am găsit aici, băieți de caracter, de valoare, care au muncit mult, în condiții grele. Am făcut o performanță uimitoare pentru noi. Le mulțumesc mult pentru acest lucru. Dedic această performanță băieților, președintelui, domnului Ciomaga, domnului primar, domnului Baicu și tuturor celor care sprijină acest club”, a completat antrenorul Hușanei.

Echipa hușeană va debuta în play-off în deplasare, pe terenul câștigătoarei sezonului regular, Dante Botoșani.

”Obiectivul a fost atins. Pentru noi, orice meci disputat în play-off va fi o bucurie. Vom face tot ce ține de noi pentru a ajunge cât mai sus în clasament”, a conchis Croitoru.

Articol de Cristian Lapa (Vaslui)