Foto: arhiepiscopiasucevei.ro

12 echipe de fete au participat la a doua ediție a campionatului de fotbal feminin „Cupa Domnițelor”, desfășurat la finalul lunii octombrie la Suceava.

Competiția adresată fetelor cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani are ca scop promovarea unui stil de viață sănătos pentru tinere și este organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava.

Echipele participante au fost: Bucovina Straja, Viitorul Suceava, Only Girls Soccer (Fântânele), Vulturii Botoșana, Steluțele Argintii – Siret, Pecete Comănești, F.C. Izvoarele Sucevei, Visele de Aur (Liteni), Ștefănistele, F.C. Dolhasca și Voinicelul Voitinel.

În finală s-au întâlnit formațiile Bucovina Straja și Only Girls Soccer, iar câștigătoarea competiției a fost decisă la loviturile de departajare. Trofeul din acest an a fost revendicat de Only Girls Soccer, echipă din localitatea Fântânele, cel de-al treilea loc al podiumului fiind ocupat de echipa Vulturii Botoșana. Alături de medaliile obținute de jucătoarele echipelor clasate pe primele trei locuri, au fost oferite și premii substanțiale în bani.

Conform regulamentului, fiecare echipă a avut un lot de 10 jucătoare, iar în teren s-a jucat în sistem 5+1. Meciurile s-au disputat pe parcursul a două reprize de 15 minute fiecare, cu o pauză de 5 minute.

De asemenea, au fost acordate premii pentru cea mai bună jucătoare, cea mai bună marcatoare, cel mai bun portar, dar și pentru antrenorii și arbitrii prezenți. La competiție au fost prezenți și organizatorii competiției, între care prof. Cristi Gabriel Hurjui, arhid. Paul Vlad Lungu, director al Departamentului Activități de tineret (ATOS) și Tabere, și Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava.

Pentru a-i mulțumi pentru sprijinul acordat în organizarea competiției, președintele AJF Suceava, Ciprian Anton, i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic un tricou al Echipei Naționale a României, din partea AJF Suceava și a Federației Române de Fotbal.