Trupa pregătită de Tiberiu Ghioane și Robert Elek a pierdut fără drept de apel, 2-6 (1-3), miercuri după amiază, pe Stadionul Tineretului, în fața echipei de ligă secundă FK Csikszereda.

Meciul a contat pentru turul patru al Cupei României, competiție în care „galben-negrii” au reușit o figură frumoasă, trecând la penalty-uri de Kids Tâmpa și apoi învingând pe FC Brașov.

Partida a fost la discreția harghitenilor, care au deschis scorul prin Jelena Richard (21), același jucător majorând imediat diferența (25). Vlad Olteanu a reaprins speranțele gazdelor printr-un gol superb, din lovitură liberă (34), însă Kelemen a făcut 3-1 chiar înaintea pauzei (43). Abia intrat, Jebari a marcat în primele secunde ale reprizei a doua, Vlad Olteanu a făcut „dubla” (58), însă mult mai experimentații elevi ai lui Valentin Suciu s-au desprins pe final: Jelena Richard a reușit „hatrick-ul” În minutul 82, iar Bărăbaș a închis tabela în ultimul minut.

Chiar dacă, ținând cont de forma slabă din campionat a adversarului (cinci înfrângeri în tot atâtea partide), s-a sperat la o nouă calificare și implicit la o revanșă (Csikszereda a scos SR-ul în sezonul precedent al „competiției surpriză”, după prelungiri, tot în turul patru), în niciun caz eliminarea nu poate fi considerată o tragedie. Fanii chiar i-au aplaudat și încurajat, la final, pe tinerii jucători brașoveni. Cu toate acestea, antrenorul Tiberiu Ghioane a anunțat că nu va mai continua pe banca SR-ului.

„Nu e nimic de zis. Eu demisionez. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu băieţii. Atât am putut. E nevoie de un şoc la echipă după rezultatul asta. Rezultatul ca rezultatul, dar maniera de joc a fost una dezastruoasă. Putea fi un scor și mai drastic, portarul nostrum a fost eroul meciului. S-au adunat câteva jocuri, avem puncte puţine în campionat, iar acum am fost penibili. Se poate remedia situaţia, fără mine pe bancă. Sper să le prindă bine la băieţi acest şoc şi să îşi revină în campionat. Eu atât am putut, le mulţumesc pentru perioada petrecută împreună. Decizia mea este definitivă, nu mă răzgândesc”, a explicat, la finalul jocului din Cupă, Tiberiu Ghioane.

SR Brașov are un singur punct în primele două etape din Seria V a Ligii a 3-a, după 0-0 în deplasare cu Sepsi OSK 2 și 1-2 acasă cu Hermanstadt 2.

În etapa a treia, SR Brașov, va evolua în deplasare la CSO Plopeni, sâmbătă, de la ora 17:00.

Articol de Iulian CUIBAR (Brașov)