Județul Sibiu s-a bucurat în această săptămână de oaspeți de seamă din lumea arbitrajului românesc. Alexandru Tudor, Ovidiu Hațegan, Istvan Kovacs sau Adrian Comănescu sunt câteva din numele importante care au participat la stagiul de pregătire centralizată a arbitrilor sibieni.

Arbitrii sibieni au stat timp de cinci zile în stațiunea montană Păltiniș pentru a se pregăti atât din punct de vedere fizic, cât și teoretic. Cavalerii fluierului din Sibiu au avut parte de șase nume importante din arbitrajul românesc, fiecare arbitru ținând o ședință de pregătire teoretică alături de „fluierașii” din Sibiu. „Ascultându-i pe ei ca și lectori am realizat că viitorul arbitrajului românesc este promițător și fericit pentru acești tineri care încep această activitate. Am văzut că acești mari arbitri ai țării noastre au capacitatea de a transmite informațiile într-un mod ușor de perceput, iar asta nu poate decât să mă bucure”, a declarat Aron Huzu, șeful CJA Sibiu.

La stagiul de pregătire au participat arbitrii care oficiază la liga a III-a din Mediaș și Sibiu, dar și mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 16-20 de ani care activează la Liga a IV-a și a V-a.

Viorel Hizo s-a ocupat de pregătirea fizică

Fostul antrenor sibian Viorel Hizo s-a ocupat de pregătirea fizică pe toată perioada cantonamentului de la Păltiniș, acesta fiind implicat în acest proiect încă din vară, când Aron Huzu i-a solicitat lui Hizo să-l ajute la creșterea arbitrilor și a arbitrajului sibian.

„Nu am cuvinte să-i mulțumesc lui Viorel Hizo pentru tot ceea ce face pentru noi. E un profesionist și nu cred că trebuie să mai spun eu asta. Am sesizat o creștere la nivelul pregătirii fizice din momentul în care Viorel Hizo a început să lucreze cu ei”, a mai punctat Aron Huzu. Acțiunea de la Păltiniș a fost organizată la inițiativa șefuli CJA Sibiu, iar acesta a promis că aceste cantonamente vor deveni tradiționale, următorul fiind deja programat în vara lui 2017.

Dimineață, pregătire fizică, după-amiază, teoretie

Cei prezenți în cantonamentul de la Păltiniș nu au avut deloc un program lejer. Dimineața, timp de două ore Viorel Hizo s-a ocupat de pregătirea fizică, iar de la ora 16 la ora 20, Aron Huzu alături de invitații săi parcurgeau pregătirea teoretică a arbitrilor. „Ovidiu Hațegan chiar le-a spus programul lui, modul în care este monitorizat de UEFA și le-a explicat cât de importantă este viața de familie și cea din afara arbitrajului. Lui Istvan Kovacs nici nu știu cum să-i mulțumesc pentru că a făcut un efort uriaș să fie prezent alături de noi, dar mă bucură foarte mult faptul că arbitrii din Sibiu au apreciat enorm prezența acestora alături de ei, chiar au fost multe momente interactive”, a mai punctat Aron Huzu.

În prima zi Horațiu Feșnic și Alexandru Cerei au povestit tinerilor sibieni modul în care au făcut pasul spre prima ligă, după care în celelalte zile, pe rând, în sala de curs au pășit Alexandru Tudor, Ovidiu Hațegan, Istvan Kovacs și Adrian Comănescu, dar și Dan Monea (responsabil UEFA cu pregătirea fizică).

Alexandru Tudor a oficiat partida dintre Hermannstadt II și Viitorul Șelimbăr

Aflat la Sibiu pentru cantonamentul arbitrilor sibieni, centralul Alexandru Tudor a împărțit dreptatea la meciul amical dintre FC Hermannstadt II și Viitorul Șelimbăr, partidă încheiată cu scorul de 4-1 (goluri Giura, Sambake, Fotescu și Găman/ Corcoveanu). Acesta a început meciul ca arbitru de centru, după care și-a luat în serios și rolul de arbitru asistent (foto). Pe tot parcursul meciului, Alexandru Tudor a fost zâmbitor și relaxat, însă disciplina în terenul de joc a fost cuvântul de ordine, cei 22 de jucători angrenați în disputa amicală nu au protestat la nici o fază, lucru rar întâlnit la echipele din liga a IV-a.