Atacantul Marius Ene – jucător cu prezenţe în Liga I la cluburi precum Universitatea Cluj şi Corona Braşov şi care în urmă cu mai puţin de un an era printre golgeterii celor de la FC Voluntari, la promovarea acestora în Liga I, a debutat în week-end-ul trecut în Liga A Prahova.

La sfârşitul săptămânii trecute, Ene a bifat prima sa apariţie în tricoul echipei CS Cornu, în deplasarea de la Văleni, scor 6-2 pentru echipa pregătită de Mihai Dinu, meci în care atacantul originar din Moreni a marcat două goluri şi a dat două pase de gol.

Ene, fotbalist care a trecut şi pe la Petrolul, la un moment dat, a jucat în toamnă pentru Chindia Târgovişte, de unde a plecat însă după doar trei prezenţe oficiale. Ofertat de Unirea Tărlungeni, Rapid Suceava şi Dunărea Călăraşi, jucătorul a dorit să ia o pauză până în vară, având o afacere de familie în Moreni. Dorul de fotbal a ”învins”, până la urmă, acesta alegând campionatul prahovean, deşi a avut oportunitatea de a evolua în Dâmboviţa.

”M-am antrenat cu Flacăra Moreni, de câte ori am avut ocazia, vreau să rămân într-o formă bună până la vară şi apoi, poate că voi încerca, din nou, să joc în eşalonul secund” spune Ene, el fiind al doilea jucător cu prezenţe în Liga I, adus în acest sezon de CS Cornu, după portarul Plopeanu (ex-Oţelul Galaţi).

Fost golgeter al echipelor Corona (cu care a realizat două promovări consecutive, din Liga 3 în primul eşalon) şi FC Voluntari (14 goluri în eşalonul secund, în 23 de apariţii, în sezonul trecut), Ene reprezintă cea mai spectaculoasă apariţie în peisajul primului eşalon prahovean, din acest an, până acum.

MARIAN DIMA (PRAHOVA)