Antrenorul Ciprian Panait a primit laurii cuveniţi primului loc în campionatul “olimpicilor” din Arabia Saudită. Tehnicianul originar din Ceptura, plecat în Arabia Saudită de doi ani, a reuşit o victorie clară în întrecerea jucătorilor “Under 21”, echipa sa, Al Hilal Ryad câştigând titlul cu o diferenţă de 11 puncte faţă de a doua clasată,  Al Shabab.

Dan Zdrâncă îl ajută cu portarii

Ciprian Panait pregăteşte “schimbul de mâine” al celor de la Hilal, avându-l alătuiri, ca antrenor cu portarii, pe fostul goalkeeper de la Astra, Dan Zdrâncă.

În Golf, Panait a avut şansa să stea şi pe banca primei echipe, ca interimar, sezonul trecut, saudiţii onorând cum se cuvine, acum, câştigarea titlului, printr-o serbare fastuoasă, în care s-au decernat medaliile şi trofeul acordat învingătorilor.