După ce a eliminat două formaţii din Liga 3, U Craiova 1948 şi CSO Filiaşi, dar şi pe FC Argeş, echipă din Liga 2, CSM Slatina s-a oprit în 16-imile Cupei României. Dunărea Călăraşi a eliminat formaţia din Liga a IV-a după victorie cu 2-0.

CSM Slatina nu a mai reușit să producă o nouă surpriză în Cupa României, fiind eliminată de Dunărea Călărași. Formația de pe prima scenă a fotbalului a dominat jocul, așa cum era de așteptat, rezolvând fără probleme ecuația calificării în optimile de finală, scor 0-2, prin reuşitele semnate de Valentin Alexandru (min.7) şi Dobrosavlevici (min.29). Înfrângerea era oarecum previzibilă, având în vedere diferenţa de eşaloane, formaţia din Liga a IV-a părăsind, totuşi, onorabil competiţia.

Gruparea slătineană rămâne cu performanţa de a fi ajuns în 16-imile Cupei României, aducând pe Stadionul „1 Mai” din Slatina, după ani de zile, o echipă din Liga 1.

„Am avut un parcurs bun în Cupa României, vreau să-i felicit pe băieţi. Este diferenţă de valoare între Liga 1 şi Liga a IV-a, am încercat să ne ridicăm la nivelul lor. Cred că am făcut un joc cât de cât bun, chiar dacă în prima repriză am intrat un pic timoraţi. Ne rămâne campionatul, acesta este obiectivul principal, să promovăm în Liga 3”, a declarat, după eliminarea din Cupa României, Bobi Verdeş, antrenorul echipei CSM Slatina.

De cealaltă parte, antrenorul grupării Dunărea Călăraşi, Dan Alexa, s-a arătat mulţumit în primul rând că obiectivul, accederea în optimi, a fost atins.

„Nu puteam veni la Slatina să pierdem. Este un trofeu important, sper să ajungem cât mai sus. Am tranşat jocul repede, apoi am mai băgat copii care nu au evoluat deloc sezonul acesta. Una peste alta, ne-am atins obiectivul”, a precizat Dan Alexa, care de asemenea i-a felicitat pe jucătorii slătineni pentru modul în care au făcut faţă partidei.

Meciul s-a bucurat de o asistență numeroasă, în tribunele Stadionului „1 Mai”, din Slatina,  fiind prezenți peste 4.000 de spectatori. De asemenea, la confruntarea din 16-imile Cupei României au asistat oficialitățile locale și județene, dar și oameni de fotbal, printre aceştia Dan Oprescu, selecționerul echipei naționale Under 19, care este și consilierul tehnic al echipei CSM Slatina.

Articol de Simona Ciocioană