Gabriel Rădulescu este numele celui care va conduce echipa din orașul de la poalele Pietricicăi spre acest eșalon. Asta după ce din 2016, de la înființare, și până la finele anului trecut antrenorul principal al acestei formații a fost Toader Șteț, rămas în cadrul clubului după o discuție cu președintele Cătălin Roca.

Gabriel Rădulescu are 41 de ani. Ca jucător a evoluat pentru FC Ceahlăul de la juniori până la echipa mare, dar și la Cimentul Bicaz. Tot acolo a și antrenat în perioada 2005-2008, dar principal la CSM Ceahlăul a ajuns de la LPS Piatra Neamț. ”Am și avem în față o provocare în 2018. Avem entuziasm și dorință de a reuși. Echipa este tânără care poate munci și care poate progresa. Important este să reușim să ne îndeplinim obiectivul în acest an, deoarece a ajunge în Liga 3 este important pentru toată lumea. Jucătorii au nevoie să evolueze în acel eșalon. Conducerea trebuie să vadă rezultate, dar și comunitatea vrea să știe că munca noastră merge pe drumul cel bun”, a declarat Gabriel Rădulescu.

Antrenorul nemțenilor susține că se va baza pe serviciile lotului preluat, format în mare parte din jucători tineri localnici. Nu exclude însă apariția de fotbaliști noi, cu experiență, care să se integreze repede și să fie soluții reale. ”Din urmă vin câțiva juniori de mare perspectivă pe care îi avem la echipele de juniori A și juniori B. Pe ei vom conta în viitor. Acum însă avem nevoie de jucători care să aducă un plus grupului. Sunt multe meciuri până la baraj și avem nevoie de un lot echilibrat atât valoric, dar și numeric. Se anunță meciuri grele în campionat, deși unii ar fi tentați să spună altceva. Adversarii noștri au jucători cu experiență acumulată chiar la nivel de Liga 1, Liga 2 și Liga 3, iar ambiția în meciurile contra Ceahlăulului va fi mult mai mare”, a explicat Rădulescu.

Primul meci amical al pauzei de iarnă va fi pentru CSM Ceahlăul în ziua de sâmbătă, 27 ianuarie 2018, de la ora 12:00, atunci când la Piatra Neamț va veni Gauss Bacău. Va fi astfel un duel al primelor clasate în județene Bacău și Neamț. În afara acestui duel, Ceahlăul are meciuri programate cu CSM Pașcani (31.01.2018, ora 12:00, la Piatra Neamț), CSM Roman și Aerostar Bacău, toate echipe de Liga 3, dar și unul cu Viitorul Curița (locul 2 în Liga 4 Bacău). ”Intenția noastră este să ne verificăm destul de des potențialul cu echipele de juniori, dar să completăm lista de meciuri amicale cu încă două până la reluarea campionatului”, a mai spus antrenorul.

CSM Ceahlăul va juca primul meci oficial al anului pe 4 martie, cînd la Piatra Neamț va veni Zimbrul Vânători-Neamț.