Campioana Pandurii Cerneți a câștigat, pentru al doilea sezon consecutiv, Cupa României – Mehedinți, după ce a trecut în finală tot de Recolta Dănceu. 

La fel ca anul trecut, Pandurii Cerneți și Recolta Dănceu au disputat finala Cupei României – faza județeană Mehedinți. Dacă în 2015, campioana se impunea la finalul celor 90 de minute cu scorul de 3-2, miercuri după-amiaza a fost nevoie de două reprize de prelungiri pentru a se decide câștigătoarea. Recolta a condus cu 1-0 la pauză, după golul din Constantin Negrescu, din minutul 15, iar Andrei Enea a egalat de la punctul cu var, în minutul 65, dintr-un penalty obținut de Mădălin Mătăsăreanu. Meciul a intrat în prelungiri, iar în repriza a doua suplimentară, CS Pandurii Cerneți a marcat de două ori, prin Andrei Enea, care a mai înscris încă o dată din penalty, în minutul 113, și Mădălin Mătăsăreanu (118).

Astfel, campioana Ligii a IV-a Mehedinți din ultimele două sezoane a realizat al doilea event consecutiv, după ce s-a luptat, la fel ca anul trecut, atât în campionat, cât și în Cupa României, cu Recolta Dănceu. După acest nou eșec, vicecampioana ultimelor două sezoane a bifat a patra finala consecutivă pierdută. Luna viitoare, echipa din Cerneți va juca în primul tur al Cupei României – faza națională, însă, până atunci, va disputa, pe 18 și 25 iunie, play-off-ul pentru promovarea în Liga a III-a, cu reprezentanta județului Caraș- Severin, care va fi decisă, după ultima etapă, între CSM Școlar Reșița și Voința Lupac.

Pandurii Cerneți – Recolta Dănecu 1-1 (3-1 d.p.)
Marcatori: Andrei Enea (‘65 – pen, ‘113 – pen), Mădălin Mătăsăseanu (‘118) / Constantin Negrescu (‘15)
Pandurii: L. Neagoe – C. Bologa, L. Amza (‘46 G. Pele), A. Lăpădat, A. Trușcă – H. Vătuiu (‘106 G. Tănasie), M. Petcu, R. Bonțoi (‘46 I. Vîlceanu), C. Crețu (‘91 M. Basarab) – M. Mătăsăreanu, A. Enea. Antrenor: Mihai Calițoiu,
Recolta: A. Bălan – F. Piciorgros, C. Tăerel, G. Gădăleanu (‘49 A. Ișfan), V. Ciochină – M. Pavel, L. Brucă, C. Bărbulescu (‘46 A. Rapcea), L. Ișfan (‘51 L. Ștefan) – R. Țogoe, C. Negrescu. Antrenor: Stelian Stăncioiu,