Echipa de Liga a 3-a ACS Kids Tâmpa Brașov și-a reluat, la începutul acestei săptămâni, antrenamentele în vederea sezonului 2021/2022. O reunire la care au fost prezenți 16 de jucători, dintre care 4 aflați în probe.

Au lipsit Nicolas Antone și Rareș Sburlea, care au primit voie să se antreneze cu FC Brașov Steagul Renaște. “Ne-am reluat pregătirea cu încrederea că putem pune în practică, în noul sezon, ce am învățat în anul nostru de debut la seniori și la Liga a 3-a. Nu a fost un an ușor, dar acești copii au căptătat experiență și sperăm să facem o figură mai frumoasă decât anul trecut. Ne vom baza și în acest an pe copiii din academia proprie, vom da șanse celor născuți în anii 2003 și 2004 să demonstreze că pot fi o solutie viabilă pentru echipa de seniori. Dar suntem conștienți că avem nevoie de jucători și cu o experiență mai mare la seniori. Suntem în discuții cu 3-4 asemenea jucători”, a declarat managerul executiv al ACS Kids Tâmpa Brașov, Nicolae Văduva.

Primul antrenament din noul sezon a fost condus de Vasile Tatarciuc, Nicu Văduva și Adrian Hârlab (director tehnic), din staff lipsind motivat Ciprian Anghel și Ionuț Murariu (antrenor de portari).

Kids Tâmpa a disputat deja și un meci amical, 0-4 cu Metaloglobus București (Liga a 2-a). „A fost un prim meci bun, chiar dacă am avut doar 2 zile de pregătire. Copiii au jucat bine, au arătat dorință și poftă de fotbal, dar, ca și în sezonul trecut, greșelile individuale au dus la scorul final. Suntem mulțumiți de cum s-au mișcat băieții, dar este clar că avem nevoie de 3-4 jucători cu experiență, care să-i strângă în jurul lor pe acești copii și să închege o echipă frumoasă. Vom încerca în perioada următoare să completăm lotul și să creștem și în joc, dar și să obținem și rezultate, pentru un moral bun în vederea noului sezon”, a declarat managerul Nicolae Văduva.

Alte teste plus debutul în Cupa României

“Urșii” au stabilite alte patru teste, în perioada următoare: ACS Prejmer (Liga a 4-a – 10 iulie), Unirea Slobozia (Liga a 2-a – 12 iulie), KSE Tg. Secuiesc (Liga a 3-a – 17 iulie), Progresul Spartac București (Liga a 3-a – 24 iulie). Totodată, Kids Tâmpa va juca primul său meci din istorie în Cupa României pe 28 iulie.

Clubul brașovean s-a aflat la primul său sezon în campionatele de seniori, terminând pe locul zece Seria a 5-a a Ligii a 3-a, dar salvându-se de la retrogradare după o “dublă” de baraj fără mari emoții, contra campioanei județului Vâlcea, AFC Băbeni (4-3, respectiv 7-1).

Lotul ACS Kids Tâmpa Brașov prezent la reunire: Câșlariu, Botiș, Stoica, Crihan, Mihăilă, Andrieș, Enache, Mitrică, Moldovan, Tenică, Spătaru, Moroie.