Liderul Seriei I din Liga a IV-a Ilfov, CSO Bragadiru, și-a consolidat poziția de favorită pentru calificarea în finala campionatului județean, după ce a învins în etapa a XX-a, într-un joc derby, pe Viitorul Domnești II, cu scorul de 4-0 (1-0). Deschiderea de scor a însemnat un gol antologic, semnat în minutul 5, de către Florin Ioniță, care a recuperat balonul la mijlocul terenului și a șutat de la o distanță de 50 de metri surprinzându-l pe goal-keeper-ul advers.

CSO Bragadiru conduce în serie cu 48 de puncte, fiind urmată îndeaproape de Voința Buftea, care a câștigat și ea, cu 3-2, în fața celor de la Athletic Floreasca, în derby-ul dintre ocupantele celorlalte locuri de podium ale ierarhiei.

Managerul celor de la CSO Bragadiru, Costel Olteanu, a declarat: ”Am făcut un joc bun, dar să nu uităm că ne-am desprins abia în ultimele 10 minute ale jocului. Suntem favoriți la câștigarea seriei, deoarece avem 3 puncte în plus față de Voința Buftea, plus rezultate directe care ne avantajează. Sperăm să ajungem în finala campionatului și să parcurgem treptele până în Liga a III-a”.

În seria a II-a a Ligii a IV-a Ilfov, lider detașat este Voința 2 Crevedia. Până la confruntarea între câștigătoarele de serii, CSO Bragadiru va susține semifinalele Cupei României, faza județeană Ilfov, cu Sportul Ciorogârla, miercuri, 3 mai, pe teren propriu, cu începere de la ora 18.00. În sferturile de finală ale Cupei României, în noiembrie 2016, CSO Bragadiru s-a impus cu scorul de 3-2 chiar împotriva ipoteticei adversare din finală, Voința 2 Crevedia.