CSM Politehnica Iași a continuat campania PORȚI ÎNCHISE, INIMI DESCHISE! Conducători și angajați ai clubului s-au prezentat miercuri, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, unde au donat sânge.

De asemenea, din fondurile obținute în urma vânzării biletelor virtuale, au fost achiziționate soluții dezinfectante pentru mâini și suprafețe aprobate de Ministerul Sănătății și oferite Centrului de Transfuzii. Clubul a fost reprezentat de Ciprian Paraschiv – președinte, Adrian Ambrosie – manager executiv, Sergiu Melinte – referent marketing, Gheorghe Ungheanu – magaziner, Felix Zapodeanu – fiziokinetoterapeut, Eugen Nedelcu – administrator, Lucian Lucescu – media manager și Emi Isac – analist video.

“Fanii noștri au demonstrat că nu sunt indiferenți la situația grea în care se află societatea. Inițial, ne-am dorit să oferim produsele Spitalului de Boli Infecțioase, dar am vazut că spre unitățile medicale din prima linie s-au îndreptat toate ajutoarele în această perioadă. În același timp, sângele este vital pentru noi toți și, pentru că din ce în ce mai puțini oameni calcă pragul centrelor de transfuzii din țară, am vrut să dăm un exemplu pozitiv. Pe această cale, îi îndemn pe toți cei care pot să doneze sânge să meargă la centrele de transfuzii din țară”, a spus președintele clubului, Ciprian Paraschiv.

“Ne bucurăm că reprezentanții clubului Poli Iași au donat astăzi sânge și sper că din ce în ce mai mulți cetățeni vor lua exemplu. Cu siguranță ați aflat și de la autorități că este mare nevoie de sănge. De asemenea, produsele pe care ni le-au oferit cei de la Politehnica ne sunt extrem de utile, mai ales în această perioadă când igiena este foarte importantă”, a precizat Lavinia Scripcaru, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iași.

Toți cei care au donat sânge miercuri la Centrul de Transfuzii din Iași au avut parte de o surpriză din partea unuia dintre partenerii CSM Politehnica Iași, care le-a oferit pizza tuturor donatorilor.

Campania PORȚI ÎNCHISE, INIMI DESCHISE va continua și în perioada următoare. Suporterii Politehnicii Iași își pot achiziționa online bilete virtuale la prețul de 10 lei. Tichetele au un design special, cu chipurile lui Mircea Rednic și Andrei Cristea imprimate, alături de autografele celor doi.