Echipa Moldova Cristești este noua campioană a județului Iași în Cupa României. În finala disputată pe stadionul Emil Alexandrescu din Copou, Moldova Cristești s-a impus după pelungiri cu scorul de 3-2.

Echipa pregătită de Valeriu Amuhaia, s-a impus după pelungiri cu scorul de 3-2 (0-0, 2-2, 2-2) în fața formației Victoria Lețcani (antrenor Florin Croitoru) și a intrat în posesia trofeului. La finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 2-2.

După 0-0 la pauză, Cristeștiul s-a desprins pe tabelă prin reușitele lui Ovidiu Chelaru și Ioan Harbuzaru, dar Victoria Lețcani a revenit pe final și a restabilit egalitatea prin Mario Șchiopu și Bogdan Baboi, acesta din urmă marcând în minutul 90+4 cu un șut senzațional, de la 35 de metri.

Golul victoriei echipei din Cristești a fost marcat în finalul prelungirilor de Ovidiu Chelaru, în minutul 117.

Articol de Narcis Pohoață (IAȘI)