Clubul Politehnica Iași organizează, în zilele de 3 și 4 decembrie, la Sala Polivalentă, Interliga de iarnă – Trofeul ”Gheorghe Ola” 2018 – zona I Moldova, competiție ce va reuni la start campioanele a cinci județe din zona Moldovei, respectiv Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani și Neamț.

Programul fazei zonale de la Sala Polivalentă:
Luni, 3 decembrie
09:00, Poli Iași – Foresta Suceava
10:15, Real Junior Vaslui – Artys Botoșani
11:30, Poli Iași – LPS Piatra Neamț
16:00, Foresta Suceava – Real Junior Vaslui
17:15, Artys Botoșani – LPS Piatra Neamț

Marți, 4 decembrie
09:00, Foresta Suceava – Artys Botoșani
10:15, Poli Iași – Real Junior Vaslui
11:30, LPS Piatra Neamț – Foresta Suceava
16:00, Poli Iași – Artys Botoșani
17:15, LPS Piatra Neamț – Real Junior Vaslui

Politehnica Iași a încheiat neînvinsă campionatul

Grupa de copii născuți în anul 2009 a FC Politehnica Iași, pregătită de profesor Mihai Drăgoi (antrenor principal) și Răzvan Buhă (antrenor secund), a încheiat campionatul pe primul loc în județul Iași. Echipa Politehnicii a avut un parcurs perfect în cele 24 de etape: 23 de victorii și un rezultat de egalitate, 70 de puncte, golaveraj 240-24 și o medie de 10 goluri marcate pe meci.

Pe locul secund s-a clasat Didi Junior Iași, cu 67 de puncte (22 de victorii, o remiză și un egal, golaveraj 215-25), iar podiumul a fost completat de Pumas Iași – 51p (17 victorii, 5 înfrângeri, golaveraj 118-55).

Antrenorii Mihai Drăgoi și Răzvan Buhă au avut la dispoziție următorul lot de jucători în acest sezon: Hrimiuc Paul, Țifachi Alex (portari), Paraschiv Călin, Talașcă Ianis, Stoica Rykardo, Țibucanu George, Vieriu Matei, Turcu Yanis, Dateș Yanis, Geamăn Robert, Luca Lucas, Pichiu Robert, Popescu Cristi, Hlihor Matei, Gherman Edy, Căruntu Tudor, Romanescu Vlad, Voina Rareș, Mihai Dani, Pușcașu Luca.

”Mulțumim tuturor partenerilor din campionat, în special cluburilor private Didi Junior, Pumas, Poli Moldova, alături de care am disputat meciuri spectaculoase în campionat. Urmează ca în zilele de 3 și 4 decembrie să se desfășoare etapa zonală, la care vor participa alături de noi, și campioanele județelor din zona Moldovei, respectiv Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani și Neamț, competiție pe care o vom organiza la Sala Polivalentă”, a declarat antrenorul Mihai Drăgoi.

Articol de Narcis Pohoață