Grupa de copii 2013 a clubului Steaua Magică Iași a câștigat de o manieră entuziasmantă Brașov Junior’s Cup 2022, un puternic turneu desfășurat în orașul de sub Tâmpa.

Elevii antrenorului Andrei Dăscălescu au câștigat clar toate cele 8 meciuri disputate la Brașov, reușind să înscrie cel puțin 5 goluri în fiecare partidă. Steaua Magică Iași a fost repartizată în Grupa B, în care a obținut 6 victorii concludente: 5-1 cu Academia Hagi – Alb, 5-1 cu CS Universitatea Craiova, 6-0 cu FCSB Grupa 2014, 5-1 cu CSM Făgăraș, 5-0 cu Kinder Brașov și 5-0 cu Kids Tâmpa Brașov. În semifinale s-au calificat primele două echipe din fiecare dintre cele două grupe, Academia Gheorghe Hagi – Albastru și Kinder Constanța din Grupa A, respectiv Steaua Magică Iași și CSM Făgăraș din grupa B.

În semifinale, Steaua Magică a învins echipa Kinder Constanța cu scorul de 6-0, iar Academia Gheorghe Hagi – Albastru a trecut de CSM Făgăraș cu 1-0.

În finala categoriei 2013 s-au întâlnit, astfel, cele mai bune echipe ale turneului, Steaua Magică Iași (golaveraj 37-3 în meciurile anterioare) și Academia Gheorghe Hagi – Albastru (41-3 golaveraj), iar micii fotbaliști ieșeni s-au impus cu un categoric 5-2!

De remarcat că semifinalele și finalele au fost arbitrate de un arbitru de Liga I – Stelian Slabu, cel care a fost în camera VAR cu o seară înainte, la meciul dintre Rapid și UTA Arad.

Antrenorul Andrei Dăscălescu a avut la dispoziție următorul lot: Alexie Zaharia Lature, Patric Dăscălescu, Alex Ungureanu, Teodor Liteanu, Angelo Catană, Fabian Andriași, Alexandru Caras, Eduard Lavric, Eduard Stoian, Costache Ștefan, Patrick Zamă, Maximus Sturza, Mihai Onofrei, Tudor Struț.

Pentru copiii de la Steaua Magică urmează marea aventură, participarea în Italia la un turneu ce se va desfășura la baza echipei Atalanta și la care vor mai participa formații precum Inter Milano, AC Milan, Juventus Torino sau Bologna.

Articol de Narcis Pohoață